Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită din nou introducerea costului minim de referință în transporturile rutiere naționale, după ce în Ungaria a devenit funcțional de săptămâna trecută. Costul de referință asigură competiția loială și sustenabilitatea în piața de transporturi.
„De 16 ani cerem cost minim de referință. Ungaria l-a obținut săptămâna trecută. Vrem și noi!”, transmite UNTRR.
Precizările transmise ZIUA CARGO:
Ce este costul de referință?
Reprezintă costurile tipice de operare pentru un vehicul greu de marfă utilizat pentru transporturile rutiere regionale sau internaționale. În Ungaria, Spania sau Franţa, de pildă, costul minim de referință deja funcționează (în unele țări, încă din anii 50). Atenție, costul de referință nu este prețul final.
Presiunea clienților pe tarife și includerea în serviciul de transport și a altor obligații suplimentare precum încărcarea – descărcarea mărfii sau raportările pentru sustenabilitate, ca și lipsa unor prevederi legale în România de co-responsabilizare a expeditorilor conduc la situații abuzive pentru transportatorii rutieri, precum supraîncărcarea vehiculelor sau plata unor tarife sub costuri, care distorsionează competiția pe piața de transport și afectează viabilitatea firmelor de transport rutier.
De altfel, introducerea costului minim de referință a fost și una dintre primele măsuri solicitate de transportatorii care au participat recent la sondajul UNTRR cu privire la cele mai stringente Top 10 probleme din industrie.
Radu Dinescu, secretarul general UNTRR: „Un sistem legal de stabilire a costului de referință în transporturile rutiere naționale ar oferi protecție transportatorilor, permițându-le să respecte legislația și să includă toate costurile legale, care trebuie transferate clienților. Prin această măsură, s-ar putea realiza actualizarea automată a costului de referință în transporturile rutiere naționale cu prețul la motorină, taxele de drum și orice alt cost, care ar trebui să meargă automat către clienți, fiecare transportator având posibilitatea să negocieze liber cu clienții marja de profit. Similar, costul de referință este ca EURIBOR – rata de referință pentru piața monetară în Euro, la care se adaugă marja specifică a fiecărei bănci. În al doilea rând, costul minim de referință asigură concurența loială în transporturi. Pentru asta, toți trebuie să ne raportăm la același cost de referință, care reglează concurența pe piață și pe care îl solicităm autorităților de 16 ani. În consecință, ca să crească încasările la stat din activitatea transportatorilor este nevoie ca statul să creeze pârghiile legale pentru respectarea concurenței în această piață. Deci cerința noastră nu este altceva decât un win-win firesc, privind și exemplul Ungariei care a reușit să legifereze costul de referință chiar de săptămâna trecută”.
Consecințele neintroducerii costului de referință
La acest început de an, firmele de transport rutier se confruntă cu numeroase provocări precum majorarea accizelor, costurile cu asigurarea RCA, timpii mari de așteptare la frontiere și costurile legate de respectarea noilor prevederi ale legislației naționale și europene. Estimăm o creștere generală a costurilor de operare ale transportatorilor rutieri de până la 15% în 2024, în timp ce marja de profit va scădea, în lipsa implementării costului de referință în transporturile rutiere, pentru că tarifele de transport nu vor absorbi integral creșterea costurilor, ceea ce va afecta serios competitivitatea tuturor companiilor de transport, funcționarea, și chiar viabilitatea unora dintre acestea, care deja se confruntă cu dificultăți serioase.
Firmele mici de transport se vor lupta să supraviețuiască. Impactul va fi major în economie, angrenând creșteri de prețuri în lanț, dacă luăm în calcul faptul că transportul rutier de mărfuri constituie 71% din totalul mărfurilor transportate (inclusiv maritim), potrivit studiului UNTRR – „Piața Transporturilor rutiere 2018-2030”.
Neaplicarea unui cost de referință se va simți și în exportul de servicii al României deoarece transporturile reprezintă aproape jumătate din acesta.
Demersuri ale UNTRR pentru introducerea costului de referință
UNTRR a înaintat Consiliului Concurenței și Institutului Național de Statistică documentația pentru stabilirea costului de referință similar modelului Comitetului Național Rutier din Franța (CNR), funcțional încă din 1949. UNTRR colaborează de peste 16 ani cu CNR, începând din 2008 am realizat seminarii în România la care experții CNR au prezentat costul de referință, precum și analize ale sectorului românesc de transport rutier de mărfuri și ne oferim să acordăm toată asistența necesară autorităților din România în facilitarea dialogului cu CNR privind introducerea costului de referință.
Introducerea costului de referință în transporturile rutiere conform modelului CNR este o solicitare transmisă constant de UNTRR autorităților române în ultimii 16 ani împreună cu modelul de calcul CNR cu privire la condițiile și costurile tipice de operare pentru un vehicul greu de marfă de 40 de tone utilizat pentru transportul internațional pe distanțe lungi, disponibil pe site-ul UNTRR.
Pentru fiecare tip de transport, de exemplu transport camion 40 tone pe distanțe lungi sau pe distanțe regionale, elementele de cost (carburant, asigurări, taxe, salarii, întreținere-reparații. etc), sunt aceleași în Franța și în România și considerăm că pentru România, Institutul Național de Statistică – INS poate calcula și publica lunar valoarea elementelor specifice de cost din modelul CNR. Precizăm că stabilirea unui index sau observator al costului de referință în transporturi este o măsură practicată de mai multe țări europene precum Franța, Spania, Norvegia sau recent în Ungaria. În legislația din Ungaria, autoritățile includ în costul minim de transport și costul de încărcare și costuri suplimentare pentru staționarea vehiculului.