Din cauza ninsorilor şi viscolului, CFR Călători a anulat duminică 37 de trenuri, “urmând ca traficul de pasageri să fie preluat de garniturile rămase în graficul de circulaţie”.
Celelalte trenuri dinspre şi spre sud şi sud-est au întârzieri masive, de până la 140 de minute, la sosirea/plecarea din gări.
Iată garniturile anulate de dimineaţă:
– IR 1581 Bucuresti Nord (plecare ora 07:31)– Constanta
– IR 1580 Constanța (plecare ora 08:40) – București Nord
– IR 1582 Constanța (plecare ora 13:00) – București Nord
– IR 1585 București Nord (plecare ora 14:00) – Constanța
– IR 1588 Constanța (plecare ora 18:50) – București Nord
– R 8011 București Obor – Fetești este anulat si CIRCULĂ SUPLIMENTAR un tren București Obor – Fetești, cu plecare din București Obor ora 10.00.
– R 8012 si R 8014 Fetesti – Bucuresti Obor
– R 8580 si R 8581 Ciulnita – Slobozia Veche si retur
– R 8443 si R 8592Ciulnita – Calarasi Sud si retur
– R 8002 si R 8001 București Obor – Constanța si retur
– R 9362 Alexandria – Roșiori Nord
– R 8201 si R 8202 Buzău – Constanța si retur
– R 8653 Medgidia – Tulcea Oraș
– R 8654 Tulcea Oraș – Medgidia
– R 8121 București Nord – Slobozia Veche
– R 8124 Slobozia Veche – București
CFR Călători anunţă că “întrucât este o situaţie în evoluţie, sunt posibile si alte modificări, fapt pentru care recomandăm pasagerilor ca, înainte de călătorie, să acceseze informatii legate de situatia circulatiei trenurilor.
Iată cum se pot informa:
- la numerele de telefon de la stațiile CFR care sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Info Utile/Informații Telefonice – https://www.cfrcalatori.ro/148
- informaţii în timp real despre situaţia circulației trenurilor sunt disponibile pe site-ul companiei de Infrastructură www.cfr.ro, accesând link-ul https://cfr.ro/index.php/cauta-tren, iar
- pasagerii care pornesc în călătorie din gările București Nord, Brașov, Craiova şi Timișoara pot afla ora de plecare sau de sosire a unui tren, prin accesarea link-ului https://www.cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/2273-camere-web.
De asemenea, pot fi accesate informatii si prin intermediul dispeceratelor Comandamentului de iarna: https://mt.gov.ro/web14/informatii-de-interes-public/comandament-de-iarna/dispecerat
Pasagerii pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor pentru eventuale parcursuri neefectuate, conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro.
“În situaţia apariţiei unor defecțiuni la instalația electrică/de încalzire, pe fondul temperaturilor scăzute, personalul de tren va redistribui călătorii, în măsura posibilităţilor, în alte vagoane şi le va acorda asistenţa necesară”, se mai precizează în comunicatul remis redacţiei.