UPDATE! Accident de autocar în Bulgaria: 3 morți și 5 răniți români

UPDATE: Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila i-a vizitat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, în 8 august, pe cei  cinci răniți din accidentul de autocar din Bulgaria în care au murit trei români, în urmă cu două zile, pe drumul către Veliko Târnovo-Ruse.

sursă foto: dariknews.bg

Cei cinci pacienți sunt în stare stabilă, trei fiind internați la terapie intensivă. Ei vor avea nevoie de terapie psihologică, pentru că unii și-au pierdut rude în accident.

„Am stat de vorbă cu doi dintre pacienţi – nu cei care erau la Terapie Intensivă, ci cei care erau în secţia obişnuită – sunt mulţumiţi de modul în care au fost trataţi şi suntem împreună cu ei şi cu familiile lor, cu care deja au luat contactul, să rezolvăm orice probleme apar din punct de vedere medical sau administrativ. Starea este stabilă. (…) Unul dintre ei are leziuni minore. Trebuie totuşi reechilibraţi, nu numai din punct de vedere medical tradiţional, ci şi din punct de vedere psihologic. Atât psihologul spitalului a stat de vorbă cu ei, din câte ştiu eu, au fost văzuţi de un medic psihiatru, pentru că şocul este mare când se întâmplă un astfel de accident, mai ales că unii şi-au pierdut rude în acest accident, deci este o situaţie destul de sensibilă şi trebuie abordată cu profesionalism din toate punctele de vedere”, a declarat Alexandru Rafila.

Răniții sunt din Timişoara, Slatina, Bucureşti şi din judeţul Prahova şi au peste 30 de ani.

Un autocar cu 25 de persoane, înmatriculat în România și o mașină din Olanda s-au ciocnit, în 6 august, pe drumul către Veliko Târnovo-Ruse. Trei pasageri au murit, iar cinci, răniți grav, au fost transportați în țară la Spitalul Floreasca. Cei doi șoferi au fost reținuți și anchetați de autoritățile bulgare.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.