UPDATE! Greva ilegală de la STB continuă; negocieri eșuate cu Nicușor Dan

UPDATE 23 ianuarie: Greva de la Societatea de Transport București (STB) a intrat în a patra zi, pe 23 ianuarie, însă 25% dintre șoferi au renunțat la protest, astfel că 181 de vehicule erau pe traseu, la ora 8:00, conform conducerii STB.

Greva șoferilor de la Societatea de Transport Bucureșt (STB) continuă și în 22 ianuarie, pentru a treia zi consecutiv, în ciuda faptului că Tribunalul București a decis că protestul este ilegal. Negocierile cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, au eșuat, după ce a refuzat să discute cu liderul de sindicat Vasile Petrariu, consilier PSD în CGMB, care a susținut tot timpul că protestul este unul spontan.

De altfel, revendicarea principală a șoferilor protestatari este demisia directorului general al STB, Adrian Criț. „Domnul primar general nu a stat cu noi nici măcar un minut, nu a intenţionat niciodată să rezolve acest lucru. Lucrul acesta noi l-am bănuit. Lucrul ăsta nu face decât să escaladeze conflictul”, a acuzat Vasile Petrariu, în seara de 21 ianuarie, după cea de-a doua rundă de discuţii convocată de edil la Primăria Capitalei.

La o primă întâlnire, care a avut loc în aceeași zi, Nicușor Dan i-a chemat pe cei 20 de șefi de autobaze și depouri, însă aceștia au invocat faptul că trebuie să ia mandat de la protestatari pentru a prezenta revendicările. După câteva ore, ei au venit în frunte cu liderul de sindicat Vasile Petrariu, iar primarul general nu a stat nici măcar un minut să discute cu el.

Nicușor Dan a declarat apoi că, practic, sindicatul reprezentativ al STB nu are revendicări reale: „Toate problemele care țin de mentenantă, piese de schimb, capete de linii, confortul vatmanilor, niciuna dintre aceste probleme reale nu a fost discutată. Asta înseamnă că avem de a face cu o actiune politică a domnului Petrariu. Cer PSD și președintelui București, Gabriela Firea, si președintelui national, Marcel Ciolacu, să se pronunțe: ori sustin o greva ilegală, fie se delimitează și retrag sprijinul politic al lui Petrariu, ales pe listele PSD”.

Mai mult, Nicuşor Dan, a cerut Parchetului să urgenteze declanșarea anchetei penale:. „Nu mai suntem în ipoteza unei greve spontane, suntem în ipoteza unei greve ilegale organizate de sindicatul reprezentativ. Solicit Parchetului să urgenteze măsurile împotriva persoanelor şi în special a domnului Petrariu, care a organizat acest act ilegal, cu consecinţe grave pentru bunul mers al activităţii în Bucureşti”.

În dimineața de 22 ianuarie, directorul general al STB, Adrian Criț, a anunțat că se află pe traseu 15 autobuze și tramvaie.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.