UPDATE! Guvernul a modificat, prin OG nr. 11, Codul de procedură fiscală

UPDATE: Ordonanța Guvernului (OG) nr. 11 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 832/31.08.2021.

Guvernul a modificat și completat, printr-o ordonanță adoptată în ședința din 30 august,  Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale. Modificările vizează consolidarea fiscal-bugetară, digitalizarea administrației publice și sprijinirea investițiilor.

Principalele schimbări:

  • Permanentizarea procedurii rambursării de TVA, solicitată prin deconturi cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare, în sensul în care rambursarea se efectuează cu control ulterior. Anterior, măsura a fost aplicată ocazional și a dus la o scădere semnificativă a stocului de rambursări de TVA. De exemplu, la 1 noiembrie 2019, numărul solicitărilor de rambursări de TVA nesoluționate era de aproximativ 30.000, în timp ce la 31 iulie 2021 se mai aflau în diferite stadii de soluționare doar 4.700 de cereri;
  • Permanentizarea procedurii de eșalonare la plată în formă simplificată pentru obligațiile bugetare care nu sunt mai vechi de 12 luni. Astfel, contribuabilii aflați temporar în dificultate financiară pot avea la dispoziție lichiditățile financiare necesare continuării activității. Totodată, crește gradul de colectare a creanțelor bugetare prin stimularea conformării voluntare. În prezent, 58.476 de contribuabili beneficiază de eșalonare la plată în formă simplificată pentru obligații în sumă de 12,7 miliarde de lei. Încasările la bugetul de stat sunt în cuantum de 14,2 miliarde, rate eșalonate și obligațiile de bază;
  • Crearea cadrului legal pentru corectarea erorilor în cazul în care un contribuabil de bună-credință achită o obligație bugetară la un alt organ fiscal decât cel competent. Modificarea va permite virarea sumelor respective către organul fiscal competent, cu păstrarea datei plății inițiale, astfel încât contribuabilul va beneficia de bonusurile acordate de autorități, cum ar fi plata la jumătate din minimul legal al amenzii;
  • Extinderea amnistiei fiscale, introduse prin OUG 69/2020, precum și pentru instituirea unor măsuri fiscale cu modificări ulterioare pentru inspecțiile fiscale și verificările situațiilor fiscale personale efectuate în perioada 14 mai 2020 – 29 martie 2021, în scopul evitării unor posibile discriminări între contribuabili. De asemenea, aministia fiscală va fi aplicată și pentru diferențele de obligații fiscale stabilite ca urmare a unor proceduri de verificare;
  • S-a creat posibilitatea corectării declarațiilor fiscale, ori de câte ori sunt dispuse măsuri printr-o hotărâre judecătorească definitivă care implică și modificări de impuneri aferente unor creanțe fiscale și perioade pentru care s-a anulat rezerva verificării ulterioare.

Principalele măsuri privind digitalizarea administrației publice sunt:

  • Obligativitatea înrolării autorităților publice, instituțiilor publice sau de interes public din administrația publică centrală și locală în sistemul informatic propriu al Ministerului Finanțelor și ANAF numit PatrimVen;
  • Obligativitatea înrolării în sistemul de comunicare electronică dezvoltat de Ministerul Finanțelor – ANAF, respectiv Spațiul Privat Virtual, a persoanelor juridice, asocierilor și altor entități fără personalitate juridică, precum și a persoanelor fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent. Înrolarea în SPV asigură o comunicare și un mod de lucru 24/24, 7 zile pe săptămână, cu administrația fiscală și reprezintă o eficientizare clară a modului în care cetățeanul interacționează cu organul fiscal. De asemenea, se limitează contactul fizic între contribuabili și administrația fiscală;
  • Implementarea conceptului SAF-T (Standard Audit File for Tax) – un fișier de audit standard pentru schimbul electronic de date contabile de la contribuabil către organul fiscal, într-un format standardizat de date. Astfel, se poate realiza mult mai ușor o analiză și un control fiscal. În plus, se asigură transparența și creșterea gradului de încredere între organul fiscal și contribuabil.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.