UPDATE! Guvernul schimbă regulile: Șoferii profesioniști vor completa o singură dată PLF

UPDATE 3 februarie: Guvernul a modificat OUG 129/2021 printr-o nouă Ordonanță de urgență.

Guvernul Ciucă schimbă regulile privind formularul digital PLF, introdus prin OUG 129/2021, la 20 decembrie, pentru persoanele care intră în România. Astfel, șoferii de transport internațional de persoane și marfă vor completa o singură dată formularul, nu la fiecare intrare în țară.

Potrivit unui proiect de Ordonanță de urgență (OUG) inițiat de Ministerul Sănătății și pus în consultare publică pe site-ul Secretariatului General al Guvernului (SGG), vor fi aprobate următoarele schimbări:

  • Crește la 48 de ore termenul până la care trebuie completat fomularul  înainte de intrarea în România;
  • Trebuie introduse CNP-ul și datele din CI și pașaport:

„Persoanele care folosesc la intrarea pe teritoriul României un act de identitate sau un document de călătorie emis de statul român au obligația introducerii în formularul menționat la lin. (1) a codului numeric personal (CNP), iar persoanele care folosesc la intrarea pe teritoriul României un act de identitate sau un document de călătorie emis de un alt stat au obligația introducerii în formular a seriei și numărului actului de identitate, respectiv a documentului de călătorie utilizat”. 

  • Poliția de Frontieră va verifica și va informa persoanele care nu au completat formularul:

„Ministerul Afacerilor interne, prin Poliția de Fontieră Română, în punctele de trecere a frontierei asigură verificarea existenței formularului prin citirea codului numeric personal (CNP)/a seriei și numărului documentului de călătorie de pe actul de identitate/documentul de călătorie utilizat de persoana care dorește să intre pe teritoriul României, prin integrarea serviciului prevăzut la art. 1 alin (3) lit. b” în sistemul informatic al Poliției de Frontieră și transmiterea către SII-FDIR a următoarelor date: nume, prenume, CNP, data nașterii, seria și numărul actului de identitate/documentului de călătorie, țara care a emis actul de identitate/docomentul de călătorie, denumirea punctului de trecere a frontierei, data și ora intrării persoaneo pe teritoriul României. De asemenea, comunică persoanelor care, în urma verificării în SII-FDIR, se constată că nu au completat formularul”.

  • Introducerea de date eronate sau incomplete va fi pedepsită:

„Obligația persoanelor de a completa formularul nu este considerată a fi îndeplinită în cazul introducerii în formular de date de identitate eronate sau incomplete”.

În OUG 129/2021 se prevede, la art. 4, că nerespectarea de către persoana care intră în Romînia a obligației de a completa acest formular în termen de maxim 24 de ore de la intrarea în țară constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei.

  • Transportatorii vor putea completa o singură dată PLF:

Potrivit proiectului de OUG, după articolul 2 se va introduce un nou articol, art. 2^1, cu următorul cuprins:

„Prin excepție de la prevederile art. 1 alin (1), următoarele categorii de personal au obligația de a completa formularul, o singură dată, prin bifarea opțiunii ‘personal exceptat’ de pe formular:

a) personalul operatorilor de transport internațional de persoane și marfă,

b) personalul navigant îmbarcat la bordul navelor, elicopterelor și personalul de deservire a platformelor maritime situate în zona economică exclusivă a României și care nu se deplasează pe teritoriul altui stat.”

Download

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.