UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat, la finalul ședinței executivului, că „posturile necesare efectuării controlului pentru frontiera de stat, respectiv controlul mărfurilor, vor fi asigurate prin suplimentarea numărului de posturi aprobat pentru Poliţia de Frontieră, Autoritatea Vamală Română şi pentru CNAIR”.
Guvernul Ciucă a aprobat, în ședința din 26 ianuarie, deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei (PTF) și unui birou vamal, la granița cu Ucraina: Racovăţ-Diakivți.
Noul PTF va avea program de funcţionare permanent, pentru traficul internaţional de persoane, în regim de trafic pietonal şi rutier, inclusiv autobuze, precum și a vehiculelor de transport marfă.
„Operaționalizarea noului regim de funcționare a punctului internaţional de trecere a frontierei de stat Racovăț (România)-Diakivți (Ucraina) se va realiza gradual, într-o primă etapă urmând a fi deschis pentru trecerea camioanelor fără încărcătură și a cisternelor cu combustibil, iar ulterior, în funcție de crearea condițiilor de infrastructură necesare, și pentru tranzitul altor tipuri de vehicule și de mărfuri”, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern inițiat de Ministerul Finanțelor.
Personalul noului PTF va fi compus din 51 de poliţişti de frontieră, un ofiţer-şef de punct, 4 ofiţeri și 46 de agenţi.
Pentru Autoritatea Vamală Română, numărul de posturi existent se suplimentează cu 21 de posturi, structurate astfel: un post de conducere, șef birou vamal; 15 posturi de execuție, respectiv funcții publice de execuție supraveghere și control vamal; 1 post de execuție echipe canine; 1 post de informatizare; 1 post de execuție financiar-contabilitate; 2 posturi personal contractual, respectiv 1 muncitor și 1 casier.