UPS a publicat cel de-al 18-lea raport anual de sustenabilitate

UPS a publicat cel de-al 18-lea raport anual de sustenabilitate, „Accelerating Sustainable Solutions.” Raportul în format digital este interactiv și prezintă eforturile depuse de companie pe parcursul anului 2019 pentru a atinge obiectivele de sustenabilitate pentru 2020 și 2025, în conformitate cu strategia de business.

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:

Raportul arată că UPS și-a atins patru obiective cu un an înainte de termenul prevăzut inițial:

  • 123,8 milioane de dolari contribuții caritabile;
  • 21,7 milioane de ore de voluntariat;
  • 15,4 milioane de copaci plantați:
  • o diminuare cu 3,1% a frecvenței accidentelor auto.

 

„UPS și-a stabilit obiective de sustenabilitate în 2016 pentru a aborda aspecte precum impactul companiei asupra mediului, pentru a promova programe de siguranță și pentru a consolida comunitățile în care trăim și lucrăm”, a declarat Suzanne Lindsay-Walker, Chief Sustainability Officer în cadrul UPS și vicepreședinte pentru probleme de mediu. „Clienții și stakeholderii noștri au dreptul la cele mai credibile informații despre performanțele companiei în materie de sustenabilitate. Acesta este motivul pentru care suntem lider în industrie în ceea ce privește rapoartele complexe de sustenabilitate și publicarea de informații care respectă standardele globale.”

În plus, UPS extinde conținutul informativ dedicat investitorilor și lansează primul raport SASB (Sustainability Accounting Standards Board). Raportul permite investitorilor să realizeze cu mai multă ușurință comparații între companii și industrii și subliniază angajamentul UPS de a alinia imperativele de business cu strategiile de sustenabilitate, inclusiv cu eforturile continue legate de utilizarea combustibililor alternativi.

În ultimul deceniu, UPS a investit peste 1 miliard de dolari în combustibili alternativi, vehicule care utilizează tehnologii avansate și infrastructură. În prezent, compania este cel mai mare utilizator de gaze naturale regenerabile din industria transporturilor și deține o flotă specializată de peste 10.300 de vehicule care utilizează combustibili alternativi și tehnologii avansate.

Recent, UPS a anunțat că intenționează să achiziționeze peste 6.000 de camioane care folosesc gaze naturale până în 2022. De asemenea, în luna ianuarie, UPS a anunțat o investiție în start-up-ul tehnologic Arrival din Marea Britanie și s-a angajat să achiziționeze 10.000 de vehicule electrice Arrival.

Fundația UPS își depășește obiectivele

Acționând în conformitate cu programele UPS de sustenabilitate, Fundația UPS susține atât cauze de mediu, cât și sociale, iar astăzi anunță depășirea obiectivelor de plantare de copaci și ore de voluntariat realizate. Din 2015, peste 15,4 milioane de copaci au fost plantați în 58 de țări, aceste acțiuni contribuind la asigurarea de surse de hrană, de locuri de muncă, de protecție împotriva intemperiilor, evenimentelor climatice și eroziunii, dar și la asigurarea unui aer mai curat pentru generațiile următoare. Acest rezultat se datorează implicării angajaților UPS și colaborării cu ONG-uri de mediu importante susținute de Fundația UPS, precum Fundația Arbor Day, Nature Conservancy, Earth Day Network, Keep America Beautiful, National Park Foundation și World Wildlife Fund.

De asemenea, compania și-a depășit obiectivele de voluntariat, înregistrând o creștere de 60% a orelor de voluntariat din 2011, oferind ore de voluntariat care reprezintă peste 533 de milioane de dolari în beneficiul a mii de organizații non-profit din întreaga lume. UPS a primit recent o recunoaștere specială din partea Civic 50 by Points of Light, cea mai mare organizație din lume dedicată serviciilor de voluntariat. Acest premiu clasează UPS între cele 50 de companii din SUA ale căror strategii sunt îndreptate cel mai mult către comunitate.

În ceea ce privește domeniul responsabilității sociale, UPS a întreprins acțiuni de combatere a inegalității rasiale, mobilizând angajații și rețeaua de organizații non-profit pentru a genera rezultate semnificative. Aceste eforturi concentrate sunt îndreptate către sprijinirea legislației împotriva infracțiunilor săvârșite din ură, finanțarea de programe pentru ocuparea forței de muncă, educație, afaceri mici, acțiuni de sensibilizare și reformă și un nou angajament de un milion de ore de voluntariat din partea angajaților UPS pentru sprijinirea programelor educaționale și de mentorat în comunitățile cu persoane de culoare insuficient deservite.

În calitate de lider în sustenabilitatea corporativă, UPS publică un raport anual de sustenabilitate în fiecare an, începând din 2003 și a solicitat validare din partea unei organizații independente în fiecare an, din 2009. UPS a finalizat prima analiză de materialitate în 2011 și continuă să raporteze transparent în concordanță cu standardul internațional de raportare GRI. Indicele GRI Content Index, validat de Deloitte & Touche LLP, oferă detalii despre abordarea, datele și politicile UPS în materie de sustenabilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.