UPS: Venituri în creștere cu 7% în T3

Veniturile UPS s-au mărit cu 7% în trimestrul 3 (T3) din 2017, datorită creșterii echilibrate a expedițiilor și randamentelor. Profitul operațional internațional a crescut cu 8,9%, iar cel din operațiuni valutare, cu 20%. Totodată, volumul zilnic al exporturilor a crescut cu 19%, înregistrând o creștere de două cifre. Venitul domestic al UPS în SUA s-a apreciat cu 3,9%, datorită cererii crescute de expedieri de colete și randamentelor. Profitul operațional al UPS în SUA este de 1,2 miliarde de dolari, incluzând o depreciere de 50 de milioane de dolari ca urmare a impactului negativ cauzat de uragane. Segmentul Supply Chain & Freight a contribuit la creșterea veniturilor cu mai mult de 13%; profitul crește cu 9,7%. Compania prognozează o creștere a performanței de la 5,85 la 6,10 dolari a câștigului pe acțiune pentru întregul an 2017.

UPS (NYSE:UPS) a raportat câștiguri de 1,45 dolari pe acțiune pentru al treilea trimestru din 2017. Toate cele trei segmente de business au performat în acest trimestru. Compania a valorificat cererea în creștere pentru soluții UPS la nivel global în rezultate financiare solide, în ciuda faptului că în T3 din 2017 a fost o zi lucrătoare mai puțin.

Rezultate consolidate T3 2017 T3 2016
Venit 15.978 mil dolari 14.928 mil dolari
Profit operațional 2.035 mil dolari 2.034 mil dolari
Câștiguri din operațiuni valutare 2.097mil dolari
Rezultatul pe acțiune diluat 1.45 dolari 1.44 dolari

„UPS a înregistrat performanțe financiare solide în acest trimestru, în pofida mai multor dezastre naturale care au încetinit activitatea economică regională și au avariat infrastructura”, a declarat David Abney, Președinte și CEO UPS. „Segmentele noastre de business s-au adaptat cu rapiditate la schimbările produse în acest trimestru, profitând de oportunitățile oferite de piață, și reducând în același timp costurile și perturbările în furnizarea serviciilor cauzate de evenimentele recente”.    

Rezultatele companiei în T3 2017:

  • Veniturile au crescut cu 7,0%, câștigurile din operațiuni valutare au crescut cu 7,1%.
  • Veniturile au crescut pe toate segmentele și principalele categorii de produse, în urma creșterii cererii pieței pentru tot portofoliul de produse al companiei.
  • Profitul operațional a fost de 2,0 miliarde de dolari, creșterea fiind determinată de evoluția foarte bună pe segmentele internațional și Supply Chain & Freight.
  • Cheltuielile de capital care au fost folosite de la începutul anului până în prezent pentru investițiile strategice au fost de 3,7 miliarde de dolari.
  • În acest an, UPS a plătit dividende în valoare de aproximativ 2,1 miliarde de dolari, o creștere de 6,4% pe acțiune față de anul precedent, recompensând acționarii cu un randament crescut al dividendelor.
  • Compania a răscumpărat în acest an 12,3 milioane de acțiuni în schimbul unei sume de peste 1,4 miliarde de dolari, reafirmându-și angajamentul de a returna investiția acționarilor.

Piața domestică în SUA

Piața domestică din SUA a beneficiat de pe urma cererii din comerțul online pentru serviciile UPS de expediții Next Day Air și servicii la sol, care au determinat o creștere de 3,9% a veniturilor față de T3 2016. Numărul consumatorilor din Statele Unite care preferă să facă cumpărături online este în creștere, iar UPS valorifică această tendință, punându-le la dispoziție un portofoliu unic de soluții convenabile de livrare.

T3 2017 T3 2016
Venit 9.649 mil. dolari 9.289 mil. dolari
Profit Operațional 1.182 mil. dolari 1.252 mil. dolari

Piața domestică din SUA în T3 2017:

  • Veniturile au crescut cu 360 de milioane de dolari sau 3,9% față de T3 2016, datorită cererii mai mari pentru serviciile Next Day Air și la sol ale UPS.
  • Expedițiile Next Day Air au crescut cu 8,0%, deoarece clienții au continuat să aleagă soluțiile rapide și convenabile oferite de UPS.
  • Expedițiile Deferred Air au înregistrat o scădere ușoară comparativ cu anul precedent, când cererea pentru acest serviciu a consemnat o creștere de peste 10%.
  • Câștigurile pe unitate au crescut cu 2,0%, în timp ce prețurile fixate în funcție de rata de bază și suprataxele crescute pentru combustibil au compensat schimbările din mixul de clienți și produse.
  • Profitul operațional include efectele negative generate de o zi lucrătoare în minus, deprecierea cauzată de dezastrele naturale de aproximativ 50 de milioane de dolari, dar și activitățile în curs de desfășurare, inclusiv construcția unor noi facilități și livrarea sâmbăta, de aproximativ 40 de milioane de dolari.

Segmentul internațional

„Segmentul internațional contină să fie un motor de dezvoltare, care generează o creștere puternică a profitului operațional, determinată de cererea robustă pentru soluțiile UPS”, a declarat Abney. „Exporturile au crescut în toate regiunile, deoarece clienții au profitat de portofoliul extins și rețeaua îmbunătățită oferite de UPS.”

T3 2017 T3 2016
Venit 3.364 mil. dolari 3.024 mil. dolari
Profit operațional         627 mil. dolari 576 mil. dolari
Venituri din operațiuni valutare* 689 mil. dolari

Segmentul internațional în T3 2017:

  • Segmentul internațional a înregistrat o creștere record a profitului operațional în T3 de 627 milioane de dolari sau 8,9% datorată creșterii accelerate combinate cu un randament crescut.
  • Profitul din operațiuni valutare a crescut cu 20%.
  • Pe acest segment au fost raportate creșteri de 11%, susținute de produsele premium.
  • Creșterea robustă a exporturilor a continuat, ajungând la 19% pe zi. Toate regiunile au contribuit la expansiune.
  • Livrările internaționale domestice zilnice au înregistrat o creștere de 5,7%, și o creștere de două cifre în câteva țări din Europa.
  • Marja operațională a fost solidă, de 18,6%.
  • De asemenea, în acest trimestru a fost aprobat acordul de asociere în participațiune dintre UPS și SF Express, un transportator de colete mici din China.

Supply Chain & Freight

Segmentul Supply Chain & Freight a produs rezultate record în al treilea trimestru, cu o creștere a veniturilor cu două cifre și o extindere a profitului operațional cu aproape două cifre. Rezultatele au fost determinate de îmbunătățirea calității veniturilor, combinată cu programele structurale de reducere a costurilor.

T3 2017 T3 2016
Venit 2,965 mil. dolari 2,615 mil. dolari
Profit operațional 226 mil. dolari 206 mil. dolari

Segmentul Supply Chain and Freight în T3 2017:

  • Veniturile au crescut cu 13% față de T3 2016, rezultat determinat de adaptarea în profunzime a business-ului la nevoile clienților, consolidarea inițiativelor de gestionare a veniturilor și îmbunătățirea condițiilor de piață.
  • Creșterea tonajului în transportul de marfă atât pentru Freight Forwarding, cât și pentru UPS Freight și Coyote Logistics a contribuit la îmbunătățirea rezultatelor.
  • UPS Freight a majorat veniturile LTL (less-than-truckload) cu 9,3% pe o creștere a tonajului de 5,5% și a veniturilor LTL per chintal de 3,6%.
  • Cererea crescută din sectoarele retail și aerospațial au stimulat creșterea veniturilor și a profitului operațional în segmentul de distribuție.
  • Profitul operațional total a crescut cu 9,7%, până la 226 milioane de dolari.

Perspective

Compania oferă îndrumări cu privire la o bază ajustată (non-GAAP), deoarece nu sunt posibile previziuni sau reconcilieri care să reflecte impactul viitoarelor ajustări ale marjei de piață a pensiilor, care ar fi incluse în rezultatele raportate (GAAP) și care ar putea fi semnificative.

„Rezultatele UPS din cel de-al treilea trimestru evidențiază gradul ridicat de flexibilitate al companiei”, a declarat Richard Peretz, director financiar UPS. „Această performanță ne oferă încredere în demersurile de adaptare la strategiile globale de comerț electronic în continuă evoluție și cu un crescut caracter sezonier. Planurile noastre sunt puse în aplicare cu succes, avem o perspectivă pozitivă în obținerea celor mai bune rezultate și, în consecință, rezultatele estimate inițial sunt în creștere.”

Ajustările UPS din anul 2017 la câștigurile pe acțiune includ următoarele aspecte:

  • Ritmul de creștere va continua, determinat de segmentul internațional.
  • Atenția rămâne concentrată pe oferirea cu succes a serviciilor de livrări din timpul sezonului de vârf, pentru clienți și investitori.
  • Sancțiunile operaționale pentru investițiile în curs în facilități și livrare sâmbăta vor fi de aproximativ 60 de milioane de dolari în al patrulea trimestru.
  • Fluctuațiile valutare vor continua să influențeze comparațiile pe bază anuală.
  • Rata de impozitare este estimată la 35% pentru T4 2017 și exclude economiile fiscale din T4 2016 de aproximativ 0,05 dolari pe acțiune.

UPS reafirmă că în 2017 ajustările la câștigurile pe acțiune diluate vor fi cuprinse între 5,80 și 6,10 dolari, ceea ce înseamnă aproximativ 400 de milioane de dolari, sau 0,30 dolari pe acțiune neimpozitată.

Despre UPS

UPS (NYSE: UPS) este lider global în domeniul logisticii, oferind o gamă largă de soluții, inclusiv transportul de colete mici și mărfuri cargo, facilitarea comerțului internațional și folosirea unor tehnologii avansate pentru o gestionare mai eficientă a lumii afacerilor. Cu sediul central în Atlanta, Georgia (SUA), UPS deservește peste 220 de țări și teritorii din întreaga lume. Mai multe informații despre UPS puteți găsi pe Web, la ups.com®.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.