Vara a adus creșteri de 20% la Aeroportul Timişoara

Vara a adus creșteri de 20% la Aeroportul Timişoara: 41.927 pasageri au călătorit cu zborurile de vacanţă. Ultima cursă a adus turiştii din Antalya pe Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” Timişoara la începutul lunii octombrie, astfel că sezonul estival este acum oficial închis din punctul de vedere al curselor.

Vara acestui an a însemnat pentru Aeroportul Internaţional Timişoara un flux mult mai mare de pasageri care au plecat şi au sosit cu zborurile speciale introduse de companiile aeriene şi de tour operatori.

Au fost disponibile 6 destinaţii de vacanţă (Antalya, Heraklion, Zakynthos, Santorini, Palma de Mallorca, Constanţa), care au deschidere la cinci plaje, la mare:  Marea Mediterană, Marea Baleară, Marea Ionică, Marea Egee sau Marea Neagră.

“A fost un sezon estival foarte bun, turiştii au avut la dispoziţie şase destinaţii de vacanţă disponibile direct din Timişoara: destinaţii deja tradiţionale, cu care bănăţenii s-au obişnuit deja, Turcia şi insulele greceşti, însă şi două noutăţi ale acestui sezon: Palma de Mallorca şi Constanţa, care au fost accesibile în acest an direct cu avionul”, a declarat directorul aeroportului, Daniel Idolu.

În perioada mai-octombrie, de la Timişoara au decolat şi au aterizat 342 de aeronave spre cele şase destinaţii estivale, în creştere cu 28% faţă de anul trecut. 

Şi în acest an, Antalya a fost destinaţia estivală favorită, cu 20.115 pasageri, urmată de Creta – Heraklion (cu 9.284 pasageri) şi Constanţa (cu 4.738 pasageri). Conform statisticilor, cele mai aglomerate luni în care turiştii au plecat în vacanţă au fost iulie şi august, însă agenţiile de turism au organizat zboruri până la începutul lunii octombrie.

Pe lângă cele două destinaţii, o altă noutate din această vară a fost transferul auto de la Oradea şi Arad la Aeroportul Timişoara şi retur, transport asigurat de agenţiile de turism pentru conectare la zborurile de vacanţă. 

„Agenţiile de turism au văzut ca o oportunitate pentru promovarea zborurilor de vacanţă direct din Timişoara şi de a oferi turiştilor această facilitate suplimentară, de a fi transportaţi în mod organizat în aeroport, la timp şi fără alte costuri suplimentare”, a explicat directorul Daniel Idolu.

Pe timp de vară, foarte mulţi turiştii au ales şi zborurile spre Spania: Valencia şi Barcelona care oferă acces direct la Marea Mediterană sau Italia, Venetia – Treviso şi Bari (cu acces direct la Marea Adriatică), dar şi multe alte destinaţii disponibile direct din Timişoara spre capitale europene (Paris, Roma, Londra, Bucureşti, Madrid, Bruxelles) sau alte zone turistice, unde se pot realiza excursii de tip city-break. 

Chiar dacă sezonul estival este deja încheiat, şi toamna aduce noutăţi la Aeroportul Internaţional Timişoara, de la sfârşitul acestei luni vor intra curse regulate spre două noi destinaţii: o nouă destinaţie turistică, Tel Aviv (din 30 octombrie, în zilele de luni şi vineri) şi Frankfurt-am-Main (cursă zilnică, din 29 octombrie), cu o conectivitate spre destinaţii exotice de turism, unde sezonul cald este prezent şi în perioada noiembrie-aprilie. 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.