GEFCO, furnizor global de servicii industriale în lanțul de aprovizionare și lider european pe piața logisticii auto, a anunțat rezultate financiare favorabile pentru primul semestru (S1) al anului 2018.
Iată precizările, în comunicatul remis redacției:
Creșterea veniturilor, determinată de vânzări de soluții logistice integrate
Veniturile Grupului au crescut cu 6.2%, atingând astfel suma de 2,402 milioane de €. Evoluția a fost determinată de o creștere de două cifre în valoarea conturilor-cheie (portofoliile achizitorilor de soluții logistice integrate) la nivel international și rezultă dintr-un efort susținut și continuu de a folosi expertiza GEFCO pentru a câștiga încrederea noilor clienți și pentru dezvoltarea parteneriatelor actuale prin tehnici de vânzări de tip cross-selling și up-selling.
- Cei 69 de ani de expertiză de care se bucură Grupul GEFCO pe sectorul logisticii auto generează în continuare creșterea vânzărilor de servicii logistice integrate la nivel global, către clienți cu renume și capacitate de cumpărare din varii sectoare de activitate. Printre aceștia se numără compania Renault-Nissan (acum aliată cu Mitsubishi Motors), pentru care GEFCO a început să livreze automobile în Rusia. Totodată, Grupul și-a consolidat operațiunile de depozitare și secvențiere pentru furnizorii de automobile de nivel 1 și producătorii de echipamente originale din Halewood, Marea Britanie. De asemenea, GEFCO a deschis o a doua unitate în Nitra, Slovacia, care lucrează alături de compania producătoare de echipamente pentru mașini Lear Corporation.
- GEFCO a lansat soluții în Franța și Europa pentru Mecachrome, lider mondial în proiectarea, fabricarea și asamblarea pieselor pentru industria aviației și a automobilelor. GEFCO a fost ales principal furnizor de logistică pentru proiectarea fluxurilor de transport în Franța și între Franța, Portugalia și Maroc. În Brazilia, Grupul a fost selectat de John Deere pentru a livra utilaje agricole în Brazilia și în țările învecinate (Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Paraguay, Peru și Uruguay).
- GEFCO a continuat să sprijine compania Amazon în mai multe țări europene, organizând colectări de colete de la furnizorii firmei, precum și operațiuni cross-docking, inclusiv la GEFCO Dartford din Marea Britanie.
- GEFCO a lansat o rețea europeană de aprovizionare pentru TEDi, comerciant german cu amănuntul de produse de consum uzual.
- Time Critical Solutions, serviciul dezvoltat de GEFCO prin care compania oferă soluții personalizate la nevoile de transport urgente pentru clienți din întreaga lume, este de asemenea un succes. Drept dovadă, GEFCO a transportat deja echipamente pentru posturile franceze de televiziune către orașele din Rusia care găzduiesc Cupa Mondială FIFA 2018, totodată ocupându-se și de formalități. În Australia, GEFCO a proiectat, a testat și a implementat o nouă soluție inovatoare pentru a transporta motoare de aeronave mari folosindu-se de avioane de pasageri. De la începutul anului 2018, au fost duse la bun sfârșit mai mult de 40.000 de asemenea proiecte din industria auto și alte industrii conexe.
“Expertiza noastră în serviciile de logistică integrată ne permite să dezvoltăm soluții în conformitate cu nevoile și cerințele tot mai diverse și mai complexe ale clienților noștri”, a declarat Emmanuel Arnaud, Vicepreședintele Executiv al departamentului de Vânzări și Marketing al Grupului GEFCO. „În prima jumătate a anului 2018, am continuat să ne diversificăm baza de clienți și să extindem zona geografică în care ne desfășurăm operațiunile, atingând o creștere semnificativă a vânzărilor în Europa Centrală și Orientul Mijlociu. GEFCO este deja înscris într-un trend ascendent și ne dorim ca până la sfârșitul anului să adăugăm portofoliului nostru și clienți din zona Africii de Nord.”
Rezultatele financiare puternic pozitive cresc profitabilitatea companiei
Indicatori financiari pentru prima jumătate (H1) a anului 2018*
H1 2018 | H1 2017 | |
Venit (milioane de €) | 2,402 | 2,262 |
EBITDA (milioane de €) | 165.4 | 109.2 |
EBIT recurent (milioane de €)** | 94.9 | 83.3 |
* Indicatorii financiari pentru prima jumătate (H1) a anului 2018 sunt înregistrați după ghidul de aplicare al noilor IFRS 16 (Standardele Internaționale de Raportare Financiară) / Indicatorii financiari pentru H1 2017 rămân nemodificați
** Indicele EBIT recurent este calculat fără a fi luate în calcul veniturile și cheltuielile de exploatare nerecurente.
În prima jumătate a anului 2018, Grupul GEFCO a avut o cifră de afaceri de 2,402 milioane de €, înregistrând o creștere de 6.2% prin comparație cu aceeași perioadă din 2017. Evoluția a inclus o creștere de 11,6% a conturilor-cheie (portofoliile achizitorilor de soluții logistice integrate) deținute de companie în sectoarele auto, bunuri de consum, sănătate și energie.
În primele șase luni ale anului 2018, indicele EBITDA a înregistrat o valoare de 165.4 milioane de € conform ghidului de aplicare al IFRS 16. Fără a aplica IFRS 16, EBITDA ajunge la 121,9 milioane de €, ceea ce înseamnă o creștere de 11,6% față de aceeași perioadă din 2017.
Tot pentru prima jumătate a anului 2018, EBIT a atins 94,9 milioane de € conform IFRS 16 (neluând în calcul IFRS 16, valoarea indicelui EBIT recurent a ajuns la 93,5 milioane de euro).
„Suntem mulțumiți de performanțele financiare înregistrate în prima jumătate a anului 2018″, a declarat Pavel Ilichev, Vicepreședinte Executiv al departamentelor de Finanțe și Strategie ale Grupului GEFCO. „Trendul ascendent în care ne-am înscris și creșterea profitabilității companiei reflectă angajamentul Grupului pentru excelență și este o dovadă a efortului continuu pe care îl depunem pentru îmbunătățirea eficienței operaționale la nivelul întregii organizații”.
Luc Nadal, Președinte al Consiliului de Conducere al grupului GEFCO, spune: “Rezultatele noastre financiare pozitive demonstrează capacitatea GEFCO de a răspunde în mod consecvent la nevoile clienților noștri din domeniul auto, cum ar fi Groupe PSA, în același timp continuând să se dezvolte și să aducă valoare în alte sectoare de activitate. Modelul de business “asset-light” (strategia activelor de bază) și poziția financiară solidă pe care le avem ne oferă oportunitatea de ne păstra și a dezvolta în continuare o strategie de creștere dinamică și diversificată.”
Dezvoltarea prin formarea de alianțe strategice și lansarea fabricii inovării GEFCO
În ianuarie 2018, Grupul GEFCO a lansat cu succes o nouă semnătură de brand: „GEFCO. Partners, unlimited”, prin care își propune să consolideze angajamentul luat de companie în fața stakeholderilor săi, de a construi relații de lungă durată și de a le aduce acestora plus valoare. Schimbarea a fost marcată printr-o campanie de publicitate desfășurată la nivel global atât în offline cât și în online, având obiectivul de a evidenția expertiza Grupului în sectorul serviciilor industriale în lanțul de aprovizionare, precum și seriozitatea promisiunii făcute față de partenerii săi.
Grupul GEFCO construiește cadrul favorabil ca dezvoltarea companiei să continue, încurajându-și angajații să fie creativi și orientați către inovație și construind parteneriate strategice în același scop. Pentru a încuraja intraprenoriatul, Grupul GEFCO a lansat fabrica inovării și a anunțat începerea colaborării cu Techstars, un accelerator de talie mondială, pentru a avea acces la o comunitate de start-up-uri alături de care poate dezvolta concepte inovatoare, ca parte a strategiei de creștere a companiei.
Totodată, GEFCO continuă să investească în parteneriate strategice având miza de a sprijini creșterea pieței. Pe data de 3 iulie, Grupul a semnat un acord cu importatorul de automobile spaniol Bergé. Cele două companii au fuzionat pentru accederea în topul pieței spaniole pe sectorul de logistică pentru autovehicule finite. „Evoluția de până acum a Grupului GEFCO este o dovadă că avem expertiza necesară să fructificăm oportunitățile de creștere identificate”, a subliniat Luc Nadal, Președintele Consiliului de Conducere al Grupului GEFCO. „Alianța cu Bergé este un exemplu care ilustrează perfect modul în care colaborările ne ajută să aducem valoare adăugată atât clienților cât și stakeholderilor noștri”.
DESPRE GRUPUL GEFFCO
Noi cei de la GEFCO credem că parteneriatele pe termen lung sunt calea către creșterea mutuală. Ne folosim de cei 69 de ani de experiență acumulată în domeniu ca să proiectăm și să lansăm în peste 10 sectoare industriale soluții inteligente și flexibile pentru lanțul de aprovizionare. La momentul actual, Grupul GEFCO se situează printre liderii europeni de pe piața de logistică a automobilelor, regăsindu-se în top 10 furnizori globali de soluții de achiziții multimodale. Grupul își desfășoară activitatea în 47 de țări, include peste 300 de puncte de desfacere/destinații în rețeaua actuală și numără 13.000 de angajați în întreaga lume. În anul 2017, cifra de afaceri a companiei a ajuns la 4.4 bilioane de euro.