VGP, furnizor european de spații logistice și proprietăți imobiliare semi-industriale de înaltă calitate, anunță un nou pas în dezvoltarea sa: închirierea completă a primei clădiri din VGP Park Arad. Cel mai nou client, care a închiriat o suprafață de 10.000 de mp și al cărui spațiu a fost predat recent, este FAN Courier. Compania de curierat își deschide astfel în Arad, prin acest contract, primul sau hub internațional, dedicat comenzilor online internaționale.
Precizările transmise ZIUA CARGO.
Închirierea integrală a primei clădiri din VGP Park Arad reprezintă un pas semnificativ în angajamentul VGP față de satisfacția clienților și în eforturile de extindere și consolidare a relațiilor cu partenerii de afaceri. Capacitatea de a susține companiile în dezvoltarea lor, atât la nivel local, cât și internațional, prin furnizarea de soluții cuprinzătoare și moderne de spații logistice, reprezintă o prioritate semnificativă pentru VGP.
VGP Park Arad este situat în proximitatea orașului Arad în partea de vest a României, adiacent autostrăzii A1 și la doar 50 km de graniţa cu Ungaria. Poziționat strategic la intersecţia unor importante drumuri europene: Autostrada A1, E671 axa vestică nord-sud & E68 pe direcţia est-vest, Arad este cel mai important nod rutier din vestul ţării, parte a Coridorului IV de transport pan-European. Apropierea de graniţa de vest a ţării și conectivitatea la rețeaua de drumuri moderne europene susţine dezvoltarea regională și interesul investitorilor, Arad fiind principala poartă vestică de acces rutier și feroviar către România.
VGP Park Arad este aliniat cu cele mai recente tehnologii din domeniu, fiind construit dintr-o perspectivă sustenabilă și axat pe eficiența energetică și neutralitatea impactului climatic. Aflat pe un teren de 395.000 mp, și cu o suprafață închiriabilă de 196.000 mp, parcul oferă unităţi începând cu 1.000 mp și până la soluţii personalizate pentru operaţiuni logistice de proporţii. Spaţiile sale sunt adecvate pentru servicii logistice, producţie ușoară și activităţi comerciale. Clădirile sunt realizate conform metodei de evaluare BREEAM, clasificate ca Foarte Bun, și se poate lucra, la cerere, împreună cu chiriașul, pentru obținerea unei certificări superioare. În plus, acoperișul este proiectat pentru a susține instalarea unui sistem solar în vederea producerii de energie verde.