Sindicaliștii de la metrou au declanșat o grevă spontană, în dimineaţa de 26 martie. Ei sunt nemulțumiți că nu mai primesc de la actuala conducere a Metrorex majorarea salarială de 18%, primită din noiembrie anul trecut.
Protestul vine la o zi după ce conducerea Metrorex a dat ca termen limită data de 2 aprilie pentru eliberarea spațiilor comerciale de la metrou, deţinute de firma sindicatului USLM, condusă de Ion Rădoi.
Protestul are loc în staţia Piaţa Unirii, unde mai mulți angajați au coborât în tunel, pe calea de rulare, şi au împiedicat, începând cu ora 5.00, pornirea trenurilor de pasageri.
UPDATE: Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a transmis pe Facebook următorul mesaj:
„O acțiune ilegală dă peste cap viața unui întreg oraș
Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii și sinecuri.
Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureștean este o palmă dată întregii Românii.
Nu vorbim doar despre locuitorii Capitalei, care azi nu s-au putut deplasa cu trenurile Metrorex. Ci de toți contribuabilii care susțin prin subvenție de la bugetul național activitatea și, evident, salariile de la companie.
Oamenii onești care lucrează la metrou au venit în această dimineață să muncească în folosul călătorilor. Pentru ei am toată aprecierea.
Nu vă lăsați amăgiți: miza ocupării ilegale a unor șine de metrou nu o reprezintă binele angajaților.
Nu, miza o reprezintă afacerile oneroase cu închirierea de spații comerciale. E dincolo de orice bănuială având în vedere notificarea trimisă ieri pentru evacuarea spațiilor ocupate ilegal după expirarea contractului dintre Metrorex și firma sindicatului USLM în 2018.
O firmă, un sindicat vor neapărat să căpușeze Metrorex în liniște, în continuare.
Cu legea de partea noastră nu vom da înapoi”.
Conducerea Metrorex a transmis următorul comunicat:
„Aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex. Deşi sindicaliştii au lăsat de înţeles că ar avea o listă de cereri, invitaţiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopţii.
Din cauza acţiunii sindicatului, dar mai ales pentru siguranţa membrilor acestuia, care se aflau pe calea de rulare, liniile de metrou nu au putut fi puse sub tensiune pentru operarea trenurilor de pasageri.
Pe această cale, dorim să adresăm scuze bucureştenilor şi îi rugăm să înţeleagă că, deşi considerăm acţiunea sindicală nejustificată, nu putem risca viaţa unor oameni. De asemenea asigurăm locuitorii Capitalei că întreprindem toate acţiunile legale la dispoziţia noastră pentru a reporni activitatea metroului în siguranţă”.
NOTĂ DE INFORMARE PRIVIND PROTECŢIA DATELOR PERSONALE/POLITICA DE CONFIDENTIALITATE
Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor. OKGDPR