Grupare de trafic de migranți, destructurată cu sprijinul EUROPOL (video)

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate (DCCO), împreună cu procurorii DIICOT- SC, au efectuat, pe 1 martie, cu suportul EUROPOL, 8 percheziții domiciliare, în județele Bacău, Alba și Hunedoara. Nouă persoane, cetățeni români și indieni, sunt bănuite de trafic de migranți și constituire a unui grup infracțional organizat. 

„În urma celor 8 percheziții domiciliare și a 2 percheziții asupra a două autoturisme, polițiștii au ridicat 20 de telefoane mobile, 1 pistol cu mecanism de acționare pe gaze și cartușe metalice interzis la deținere, 4.000 de lei, 445 de euro, 600 de lire sterline, 3 pliculețe cu semințe de cânepă și instrucțiuni de plantație cannabis indoor, precum și înscrisuri”, se arată într-un comunicat transmis de Poliția Română.

Au fost puse în aplicare 7 mandate de aducere, iar cele 7 persoane depistate vor fi aduse la sediul DIICOT, pentru audiere și, posibil, reținere. 

Iată faptele comise de gruparea infracțională, potrivit DIICOT:

„La data de 30 septembrie 2019, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, în cooperare cu polițiștii Inspectoratului General al Poliției de Frontieră – Direcţia de Prevenire și Combatere a Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere, s-au sesizat din oficiu cu privire la o grupare formată din cetățeni români și indieni, care, începând cu luna septembrie 2019, ar fi iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat și ar fi îndrumat, transportat şi adăpostit mai multe persoane de cetãţenie indiană, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României.

Din cercetări a reieșit că gruparea infracțională ar fi fost coordonată de mai mulți cetățeni indieni, o parte dintre aceștia stabiliți în România, care ar fi creat o filieră infracțională bine organizată, cu ramificații în mai multe state din estul Europei, cu scopul traficării migranților de origine indiană, în state europene precum Portugalia, Italia sau Germania.

Migranții ar fi fost constituiți din două categorii de persoane: cetățeni indieni sosiți legal în Serbia, prin intermediul curselor aeriene, traficați în România prin zona verde și, ulterior, trecuți fraudulos în Ungaria și cetățeni indieni aflați în România cu vize legale de muncă, racolați în scopul accesării în mod fraudulos a statelor europene și traficați în acest sens de membrii grupării.

În baza delegării D.I.I.C.O.T., polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu polițiștii de frontieră, au depistat mai multe transporturi ilegale de migranți, în tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României.

La data de 4 noiembrie 2020, unul dintre liderii indieni ai grupării infracționale a fost reținut și ulterior arestat în cauză. La data de 8 ianuarie 2021, același lucru s-a întâmplat cu privire la al doilea lider indian al grupării.

În documentarea activității infracționale a grupării organizate, au fost reținute 4 incidente de traficare ilegală a migranților indieni, cu peste 30 de migranți ilegali, o parte dintre aceștia fiind depistați la granița româno-ungară, ascunși în mijloace de transport marfă, în condiții care le-ar fi putut periclita viața și integritatea corporală.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

La percheziții au participat polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba și ai Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău.

Pentru documentarea cauzei, a fost utilizat aportul EUROPOL și s-a efectuat un schimb constant de informații cu partenerii din Germania, Ungaria, Austria, Portugalia, Italia, Cehia și Polonia. În vederea eficientizării fluxului informațional și a stabilirii activităților punctuale, autoritățile din statele menționate au participat la 4 întâlniri de coordonare sub egida EUROPOL.

În plus, EUROPOL a trimis la fața locului o echipă mobilă, pentru verificarea în timp real – on the spot a datelor și informațiilor obținute în urma desfășurării activităților din teren”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.