Vola, bilete gratuite de avion în campania „Mami, Tati, Hai Acasă!”

Peste 65.000 de copii din România își așteaptă acasă, de Crăciun, părinții plecați la muncă în străinătate, iar pentru a le transforma dorințele în realitate, Vola.ro le oferă bilete de avion gratuite, în cadrul campaniei „Mami, Tati, Hai Acasă!”.

Campania face parte din proiectul de responsabilitate socială „Acasă Regăsit”, pe care Vola îl desfășoară de mai bine de 2 ani în parteneriat cu Asociația The Social Incubator. Această inițiativă își propune să aducă împreună familiile separate de migrația economică, oferind bilete de avion gratuite părinților sau copiilor, pentru a petrece Crăciunul împreună, potrivit comunicatului transmis redacției.

Migrația economică afectează zeci de mii de familii din România

În România, migrația economică continuă să despartă zeci de mii de familii, lăsând în urmă copii care cresc cu dorul necontenit de părinților lor. Acest fenomen nu doar că separă familiile, dar lasă urme adânci asupra dezvoltării emoționale a copiilor. Pe de altă parte, părinții, deși plecați pentru un trai mai bun, trăiesc durerea constantă a distanței față de cei dragi.

Prin vocea copiilor, campania transmite un mesaj puternic: „Mami, tati, hai acasă!”. Acest apel emoționant este sprijinit de povești reale ale copiilor care așteaptă cu nerăbdare să își vadă părinții. Numitorul comun este caracterizat de dor și tristețe deoarece revederile sunt rare, iar amintirile create în familie sunt foarte puține.

Potrivit datelor Vola.ro, Italia, Germania și Spania sunt principalele trei țări în care lucrează beneficiarii acestei campanii, state în care, de altfel, regăsim și cele mai mari comunități de români. În același timp, Milano este orașul în care se vor reuni cele mai multe familii ajutate de Vola.ro. 

Peste 65.000 de copii din România visează să își strângă părinții în brațe, de sărbători

Conform datelor oficiale, la finalul anului 2023, peste 65.000 de copii din România aveau unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, însă numărul real este mult mai mare. În același timp, 59% dintre familii nu s-au mai revăzut în formulă completă de aproape un an, iar micuții resimt lipsa celor dragi. 

Sărbătorile devin pentru acești copii un prilej de tristețe, nu de bucurie. O treime dintre ei au ambii părinți plecați în străinătate, ceea ce face ca lipsa familiei să fie și mai apăsătoare. Prin campania „Mami, Tati, Hai Acasă!”, Vola.ro dorește să transforme dorințele lor în realitate.

„Crăciunul este despre a fi împreună, despre îmbrățișări, dăruire și despre amintiri de familie, care îți rămân în suflet pentru tot restul vieții. Prin campania noastră, ne dorim să aducem bucuria sărbătorilor în cât mai multe case. Ne-am propus să strângem fonduri pentru a reuni încă 50 de familii în pragul sărbătorilor de iarnă, pe lângă cele 50 sprijinite anual de Vola.ro prin proiectul „Acasă Regăsit”. Fiecare contribuție, fiecare gest de solidaritate ne ajută să împlinim visurile unor copii care, în absența părinților, trăiesc cu un dor copleșitor. Din experiențele noastre în teren, am văzut cum acești micuți visează cu ardoare să aibă părinții aproape, mai ales în momentele importante din viața lor. Nu putem sta indiferenți. Vom oferi copiilor cel mai frumos cadou de Crăciun: îmbrățișările părinților”, a declarat Elena Marin, CSR manager Vola.ro.

„Împreună, putem transforma visurile copiilor în realitate și să le readucem părinții acasă de Crăciun”

Publicul este invitat să sprijine campania „Mami, Tati, Hai Acasă!” prin donații pe platforma dedicată www.acasaregasit.ro. Orice contribuție, indiferent de valoare, poate schimba Crăciunul pentru copiii separați de părinții lor.

„Campania are ca obiectiv strângerea sumei de 25.000 de euro, fonduri care vor fi folosite pentru achiziționarea biletelor de avion și pentru alte costuri logistice necesare pentru a reuni încă 50 de familii.  Persoanele fizice și companiile care doresc să se implice pot dona direct cu cardul, prin transfer bancar sau pot redirecționa 20% din impozitul pe profit. Mai multe detalii despre modalitățile de contribuție sunt disponibile pe pagina campaniei, Cum puteți ajuta. Vola.ro invită comunitatea să fie parte din această misiune de a aduce familiile împreună de Crăciun și le mulțumește partenerilor de fapte bune și tuturor celor care sprijină campania fie prin donații, fie prin implicarea în activitățile din social media. Succesul campaniei este susținut de parteneri dedicați care contribuie prin diverse activări menite să atragă atenția publicului și să încurajeze donațiile. Parteneriatul cu 5 to go aduce campania mai aproape de oameni prin distribuirea de pahare personalizate în locațiile lor din întreaga țară, în timp ce Kiss FM amplifică vocea campaniei prin spoturi și intervenții radio, dar și prin conținut dedicat pe platformele lor digitale”, se precizează în comunicat.

Despre „Acasă Regăsit”

Proiectul „Acasă Regăsit”, lansat în octombrie 2022 de Vola.ro în parteneriat cu Asociația The Social Incubator, a reușit să aducă împreună peste 200 de beneficiari, oferindu-le suport logistic și financiar pentru reîntâlnirile cu cei dragi. Proiectul acoperă toate costurile de transport, inclusiv bilete de avion dus-întors, asigurare, transferuri și alte servicii necesare călătoriei. De asemenea, oferă asistență de specialitate, cu un accent deosebit pe sprijinirea tinerilor afectați de migrația economică. În aprilie 2024, Caravana Acasă Regăsit a oferit unui număr de 209 tineri ateliere de dezvoltare personală, în cadrul cărora aceștia au învățat să își gestioneze emoțiile în ciuda distanței față de părinți.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.