Volvo Cars a anunțat în 19 iulie cel mai mare profit operațional, de 4,2 miliarde SEK, pentru cel de-al doilea trimestru din 2018, în creștere cu 28,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, determinată de o creștere puternică a vânzărilor retail globale.
Iată precizările, în comunicatul remis redacției:
Veniturile din trimestrul doi au crescut cu 26,9% până la 66 miliarde SEK, iar vânzările retail au crescut cu 14,6%, până la 170.232 de mașini. Marja de profit operațional a urcat la 6,4%, comparativ cu valoarea de 6,3% înregistrată în aceeași perioadă a anului trecut.
Pentru primele șase luni ale lui 2018, Volvo Cars a raportat un profit operațional de 7,8 miliarde SEK, o creștere de 15,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, și a obținut cel mai mare profit înregistrat vreodată pentru o perioadă de șase luni.
În prima jumătate a lui 2018, veniturile au crescut cu 23,6% până la 122,9 miliarde SEK, amplificate de cele mai bune vânzări de mașini înregistate vreodată de companie pentru primele șase luni din an, cu 317.639 de unități vândute, o creștere de 14,4% față de prima jumătate a lui 2017. Marja de profit operațional pentru această perioadă a ajuns la 6.4%.
”Rezultatele acestea confirmă că Volvo Cars este bine poziționată pentru o nouă perioadă de creștere globală sustenabilă”, a spus Håkan Samuelsson, Președinte și CEO al companiei. ”Mă aștept să marcăm un nou an cu vânzări record în 2018, pe măsură ce ne dorim să devenim un furnizor de mobilitate globală diversificată sub noua noastră viziune – Libertatea de Mișcare.”
De când a fost achiziționată de Zhejiang Geely Holdings în 2010, compania și-a transformat complet operațiunile. Și-a extins capacitățile globale de producție și a reînnoit complet portofoliul de modele în ultimii ani. În prima jumătate a lui 2018, a lansat noul estate premium V60 și sedanul premium S60, concomitent cu inaugurarea primei capacități de producție din SUA, fabrica din Carolina de Sud.
Volvo Cars a anunțat recent noi planuri pentru anii viitori, evidențiind tranziția prin care trece compania – de la producător de mașini la un furnizor de servicii de mobilitate.
Volvo Cars vrea să se poziționeze ca jucător de top la nivel global în domeniul automobile. Ambiția pe termen lung a companiei este să genereze jumătate din vânzările totale anuale din mașini complet electrice, o treime dintre toate mașinile vândute să fie mașini autonome și să ofere jumătate din mașini prin serviciul de abonare pentru clienții săi.
Compania se așteaptă ca aceste inițiative să transforme conexiunile acesteia cu baza de clienți, scopul fiind să contruiască un total de peste 5 milioane de relații directe cu consumatorul undeva la mijlocul deceniului următor, generând noi surse de venit constant. Acest obiectiv va oferi companiei potențial mai mare de a dezvolta pentru clienții săi servicii de conectivitate și alte tipuri de servicii.
Volvo Car Group în 2017
Pentru anul financiar 2017, Volvo Car Group a ajuns la un profit operațional record de 14.061 MSEK (11.014 MSEK în 2016). Veniturile în această perioadă s-au ridicat la 210.912 MSEK (180.902 MSEK). Pentru anul 2017, vânzările globale au ajuns la un număr record de 571.577 de mașini vândute, o creștere de 7,0% în comparație cu 2016. Rezultatele evidențiază transformările financiare și operaționale ale Volvo Cars din ultimii ani, poziționând compania pentru următoarea sa etapă de creștere.
Despre Volvo Car Group
Volvo a început să producă în anul 1927. Astăzi, Volvo Cars este una dintre cele mai cunoscute și respectate brand-uri auto din lume, cu vânzări de 571.577 mașini în aproximativ 100 de țări în anul 2017. Din 2010 Volvo Cars este deținută de Zhejiang Geely Holding (Geely Holding) din China. Inițial compania a făcut parte din Volvo Group din Suedia – până în 1999, când compania a fost cumpărată de Ford Motor Company din SUA.
În România, autoturismele Volvo sunt distribuite de compania EIT sucursala Forum Auto, companie cu aproape 20 de ani de activitate pe piața locală.