WebEye anunță lansarea soluției Truck Navigator, care oferă șoferilor toate informațiile necesare pentru a alege ruta optimă, în orice moment al cursei, în funcție de o multitudine de factori cum ar fi condițiile de trafic actualizate în timp real, restricțiile de drum pentru camioane, taxele de drum etc.
„WebEye Truck Navigator este o aplicaţie în ton cu ritmul în care se schimbă lumea, un ritm dictat de un avans tehnologic rapid. Este un program dezvoltat împreună cu PTV Map&Guide care am convingerea că va fi iubit de şoferi pentru că a fost gândit să le simplifice activitatea. Noua soluţie oferă flexibilitate şi adaptibilitate maximă flotelor auto, condiţii esenţiale atunci când ai un parc auto semnificativ, cu o activitate intensă. În final, toată lumea beneficiază de pe urmele Truck Navigator – transportatorul şi angajaţii săi, clienţii şi beneficiarii finali”, a spus Levente Gall, CEO WebEye Europa Centrală şi de Est.
Ruta optimă este stabilită de către dispecer, care i-o transmite șoferului, astfel încât misiunea acestuia este mult mai simplă și șoferul se poate concentra pe condus. WebEye Navigator îi va direcționa pe șoferi doar pe rutele care sunt potrivite tipului de vehicul, știut fiind faptul că există o mulțime de drumuri cu diverse restricţii – prea înguste, pe care nu se poate întoarce sau care sunt prevăzute cu poduri de joasă înălțime, făcând practic imposibil accesul vehiculelor de mare tonaj. Evitarea acestor rute înseamnă eficiență din punct de vedere al costurilor, planificare corectă a activității și, în mod esențial, mai puțin stres pentru șofer.
Truck Navigator a fost special conceput pentru managementul flotelor profesionale, softul fiind disponibil pe telefoane mobile şi tablete, într-un format intuitiv, simplu de urmărit, informaţiile fiind disponibile în 19 limbi.
Aplicaţia furnizează totodată informații despre cea mai mare comunitate europeană de spații de parcare, astfel încât Webeye Navigator indică cele mai apropiate locuri, dintr-un total de peste 15.000 de parcări amplasate pe drumurile europene. Acest lucru permite șoferilor să respecte timpii de conducere și de odihnă prevăzuți de reglementările europene. Informațiile sunt stocate în dispozitiv, așadar accesarea lor este posibilă fără conexiune la Internet. Practic, noua soluție integrează aplicația Truck Parking Europe.
În plus, șoferii sunt informați în continuu despre condițiile de trafic, astfel că pot schimba ruta pentru a evita eventuale blocaje sau drumuri închise. Informația ETA, – timpul estimat de sosire la destinație – este actualizată în continuu, prin urmare șoferul este informat în privința posibilelor întârzieri şi poate anunţa destinatarul în privinţa schimbării programului cursei.
WebEye Telematics Group se ocupă cu dezvoltarea soluțiilor de telematică – și WebEye International, divizia comercială care include filialele companiei din 14 țări europene. În 2017, grupul a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de peste 14 milioane de euro. Serviciile bazate pe tehnologia GPS/GPRS – “Soluțiile WebEye” sunt un instrument indispensabil companiilor de transport, expediție și logistică pentru eficientizarea activității și reducerea costurilor.