Webeye, furnizor de servicii telematice pentru FAN Courier

WebEye a fost selectat drept furnizor de soluții telematice pentru FAN Courier, informează compania, într-un comunicat remis redacției.

Astfel, compania WebEye, furnizor de soluții telematice pentru transportatori, a semnat un contract cu FAN Courier pe o perioadă de cinci ani, care prevede dotarea cu sisteme WebEye a întregii flote a companiei de curierat.

“Este un contract important, ne bucură că un jucător precum FAN Courier a ales serviciile noastre. A fost o competiție dură, care a durat 6 luni. La finalul mai multor etape de selecție, FAN Courier a ales, printr-un sistem de vot intern, 3 finaliști. Fazele ulterioare de selecție ne-au confirmat drept câștigători. Este o victorie și o provocare în același timp, deoarece fiecare client, mai ales de calibrul FAN Courier, te obligă să te reinventezi permanent, să aduci soluții inovatoare și servicii mai bune“, a spus Levente Gall, directorul general al WebEye pentru Europa Centrală și de Est.

„FAN Courier se dezvoltă și are nevoie de parteneri de încredere pentru a crește sănătos. Ne bucurăm că am selectat WebEye și avem convingerea că vom reuși, cu ajutorul lor, să ne atingem obiectivele propuse”, au spus reprezentanții FAN Courier.

Potrivit contractului, 1.400 de mașini din flota FAN Courier vor fi dotate cu sisteme WebEye, clientul fiind interesat să monitorizeze cât mai bine flota, astfel încât să scadă costurile operaționale.

Pe lângă funcțiile de bază Track&Trace, pachetul ales de FAN Courier cuprinde:

  • echipamente care au autonomie de curent (prevăzute cu baterie incorporată pentru monitorizarea scuterelor)
  • eDownload (descărcare card șofer din tahograf);
  • eControl (monitorizarea timpilor de conducere preluați în timp real din tahograf);
  • sonde litrometrice pentru monitorizarea nivelului de carburant, controlul semiremorcii prin echipamente speciale de radiofrecvență;
  • DrivingStyle pentru controlul stilului de conducere și evaluarea modului în care șoferii exploatează mașinile;
  • ETA (Estimated Time of Arrival) prin care autocamioanele care trebuie să ajungă la un timp prestabilit sunt urmărite, iar statusul lor este comparat cu timpul planificat anterior, astfel încât, în cazul întârzierii, dispecerul să primească atenționări și să poată intervini pentru a reorganiza rutele.

La fel de importante pentru companie sunt monitorizarea numărului de kilometri parcurși de fiecare vehicul astfel încât să fie respectate reviziile tehnice, precum și controlul consumului de combustibil. Având în vedere specificul activității FAN Courier, compania a ales și soluții pentru securitatea mărfii, cum ar fi senzorul de ușă pe remorcă, care semnalează orice deschidere neprogramată a ușii.

Un alt aspect important a constat în faptul că soluțiile telematice WebEye au fost integrate în sistemul SAP pe care compania îl folosea deja pentru planificarea și gestionarea tuturor resurselor.

“FAN Courier este un client sofisticat, exigent, care nu lasă nimic la voia întâmplării. În aceste condiții, a ales o soluție telematică complexă, care să îi poată furniza informații din toate zonele de activitate. Am convingerea că o bună interpretare a acestor informații complexe îi va ajuta să adopte măsuri pentru eficientizarea activității”, a mai spus Levente Gall.

Pe toată perioada implementării sistemului hardware și software, un reprezentant WebEye se va afla la sediul FAN Courier pentru a asigura asistența necesară, urmând ca în perioada post-

implementare, acestuia să i se alăture un manager de cont, dar și alte persoane dedicate, cum ar fi un tehnician și un help desk officer, care se vor asigura că sistemul funcționează la parametrii stabiliți și că toate informațiile livrate clientului sunt valorificate corespunzător.

Perioada stabilită de comun acord pentru implementarea soluției la cele 1400 de autovehicule FAN Curier este de 5 luni, iar în prima lună de la data semnării contractului s-au instalat circa 500 de mașini. Având în vedere faptul că WebEye România face parte din clusterul Europa Centrală și de Est, compania poate aloca mai multe resurse pentru acest proiect, procesul de implementare desfășurându-se mult mai rapid.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.