WebEye: Serviciul Suport Clienți în română pentru e-vinieta

WebEye România, furnizor de soluții telematice pentru transportatori, a introdus din luna mai 2017 serviciul de Suport Clienți pentru plata taxei de drum în Ungaria (e-vinieta).

Decizia a fost luată pentru a ajuta companiile de transport să efectueze corect și rapid toate formalitățile și să evite, astfel, amenzile. Peste 30.000 de vehicule ale clienților WebEye sunt înregistrate pe platforma electronică HU-GO pentru achitarea e-vinietei, ceea ce face ca WebEye să fie cel mai mare operator pe acest segment.

Noul serviciu pus la dispoziție de WebEye România oferă asistență în limba română pentru înregistrarea pe platforma HU-GO și pentru completarea formularului online pentru plata vinietei.

Persoane dedicate vor fi la dispoziția clienților WebEye care au nelămuriri în privința achitării taxei de drum electronice atunci când tranzitează Ungaria. Este esențial de știut că taxa este variabilă, depinzând de numărul axelor și de numărul kilometrilor parcuși de un vehicul în Ungaria, pe anumite sectoare de drum.

WebEye România oferă, de asemenea, asistență în cazul în care clienții amendați doresc să atace decizia autorităților maghiare, sfătuindu-i cum să procedeze în acest caz.

Acest nou pachet de servicii este destinat atât clienților WebEye cât și transportatorilor care utilizează unități OBU.

În Ungaria sunt peste 6500 de kilometri de autostrăzi și drumuri naționale pentru a căror utilizare se plătește taxa de drum, în cazul vehiculelor de peste 3,5 tone. Cu toate că au trecut mai bine de trei ani de la momentul introducerii e-vinietei, transportatorii au încă multe semne de întrebare în legătură cu aceasta iar amenzile nu sunt cazuri singulare.

Sunt trei moduri prin care poate fi plătită e-vinieta în Ungaria: cu ajutorul unităților instalate permanent la bordul vehiculelor; cu ajutorul unităților  telematice mobile (OBU) care funcționează prin conectare la bricheta mașinii; prin cumpărarea tichetelor individuale pentru accesul pe anumite sectoare de drum.

Cele mai dese nereguli care conduc la amendarea șoferilor de către autoritățile din Ungaria sunt:

  • lipsa fondurilor suficiente în contul aferent plății taxei HU-GO
  • declararea incorectă a numărului axelor vehiculului și remorcii
  • instalarea necorespunzătoare a unităților OBU conectate la bricheta mașinii.

WebEye Telematics Group

WebEye Telematics Group este format din Lambda-Com Ltd., societatea-mamă care se ocupă cu dezvoltarea soluțiilor de telematică – și WebEye International, divizia comercială care include filialele companiei din 14 țări europene. În 2016, grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 14.054.000 euro. Serviciile bazate pe tehnologia GPS/GPRS – “Soluțiile WebEye” sunt un instrument indispensabil companiilor de transport, expediție și logistică pentru eficientizarea activității și reducerea costurilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.