Etichetă: MCV
Ponta: Nu e Băsescu preşedintele DNA să ceară rediscutarea cazurilor Borbely...
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că preşedintele Traian Băsescu nu este cel care să poată solicita Parlamentului rediscutarea ridicării imunităţii deputaţilor Laszlo Borbely...
Prima întâlnire Băsescu-Ponta, după suspendarea şefului statului. Teme: acordul cu FMI,...
Premierul Victor Ponta s-a întâlnit miercuri, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu, prima după suspendarea şefului statului şi referendumul de demitere din iulie....
Mai presus de lege: Senatorii au decis că Mircea Diaconu rămâne...
Plenul Senatului a respins, în şedinţa de marţi, încetarea mandatului de senator a lui Mircea Diaconu (PNL), pentru care Înalta Curte de Casaţie şi...
Senatul sfidează Instanţa Supremă în cazul incompatibilităţii lui Mircea Diaconu. Raportul...
Senatul României sfidează instanţa supremă, amânând de 4 luni să ia act de încetarea mandatului incompatibilului Mircea Diaconu, pentru care există o hotărâre judecătorească definitivă şi...
Pivniceru şi Corlăţean au instalat-o pe Kovesi la Bruxelles
Mona Pivniceru, ministrul Justiţiei, şi Titus Corlăţean, ministrul de Externe, sunt cei care au orchestrat trimiterea la Bruxelles a fostului procuror general al României,...
Kovesi, decorată cu “Steaua României” şi detaşată la Bruxelles
Laura Codruţa Kovesi a fost decorată de preşedintele Traian Băsescu, marţi, cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, "în semn de înaltă...
Rocada DNA-Parchetul General, realizată parţial: Kovesi l-a delegat pe Daniel Morar...
În penultima sa zi de lucru, procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, l-a delegat, luni, pe şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Daniel Morar,...
Şoferii nu se vor mai judeca prin ţară pe amenzile pentru...
Legea rovinietei va fi modificată în aşa fel încât contestaţiile amenzilor pentru lipsa acestora nu vor mai fi judecate la locul unde a fost...
Monica Macovei, în Parlamentul European: “La referendum s-au fraudat 1,5 milioane...
Europarlamentarul român Monica Macovei a spus miercuri, în plenul Parlamentului European (PE), că la referendumul de destituire a preşedintelui Traian Băsescu au fost fraudate...
Băsescu: Accesul în Schengen este “oarecum suspendat” din cauza evoluţiilor interne...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Cotroceni cu omologul lituanian Dalia Grybauskaite, că accesul României în Schengen este "oarecum...
Aderarea României la Schengen, o şansă în octombrie
Consiliul Uniunii Europene a anulat, marţi, reuniunea din 19-20 septembrie a Consiliului JAI, foarte posibil ca urmare a faptului că unele state membre au...
Tutilescu: Am putea obţine în martie un răspuns favorabil pentru Schengen
Marian Tutilescu, şeful Departamentului Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, a declarat, marţi, că România ar putea beneficia de o decizie pozitivă în privinţa...
Ponta: Dacă nu intrăm acum în Schengen, intrăm la anul
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că este posibil ca şi anul acesta să se amâne intrarea României în Schengen, pe baza unei decizii...
Traian Băsescu a revenit la Cotroceni. CE consideră “procesul constituţional respectat”
Preşedintele Traian Băsescu a revenit, marţi, la Palatul Cotroceni, după 52 de zile de suspendare. Comisia Europeană anunţă că a luat notă de reinstalarea...
70 de condamnaţi în iulie, numai din anchete DNA
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) informeaza că, în cursul lunii iulie, 70 de persoane au fost condamnate prin 10 hotărâri judecătoreşti definitive în dosare instrumentate...
Mark Gray, purtatorul de cuvant al CE: DNA si ANI au...
Mark Gray, purtatorul de cuvant al CE, a declarat, la prezentarea raportului MCV pentru Romania – imediat dupa discursul presedintelui CE, Jose Manuel Barroso...
Barroso: “Evenimentele din ultima perioada ne-au zdruncinat increderea. Romania a facut...
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a declarat miercuri, la prezentarea raportului privind MCV, ca “evenimentele din ultima perioada ne-au zdruncinat increderea”, si chiar...
Basescu: Daca Ponta nu raspunde convingator si repede solicitarilor CE, cele...
Presedintele suspendat Traian Basescu a declarat, luni, ca premierul Victor Ponta trebuie sa raspunda “convingator si repede” celor 11 cerinte cerute de Comisia Europeana,...