Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 6 – Serviciul Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal, alături de echipe ale Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, au demolat, miercuri, 19 cabine din lemn şi construcţii care nu deţineau avize de amplasare, autorizaţii de construire sau autorizaţii de funcţionare eliberate de Primăria Sectorului 6.
Acţiunea a fost dispusă de primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu, şi s-a desfăşurat în zona B-dului Constructorilor, Căii Crângaşi şi Şoselei Virtuţii.
Dezafectarea construcţiilor provizorii a intervenit în urma nerespectării somaţiilor aplicate celor vizaţi de către inspectorii Primăriei.
Cu ocazia demolării, au fost efectuate şi acţiuni de igienizare şi salubrizare a zonei.
„Ori de câte ori va fi nevoie, se va interveni acolo unde există nereguli.
Acţiunea de dezafectare a celor 19 construcţii derivă din lipsa avizelor şi a autorizaţiilor de construire şi funcţionare, precum şi a nerespectării cerinţelor de întreţinere a zonei”, a declarat primarul Mănescu.
Magda SEVERIN