6 companii interesate de Aeroportul Timișoara

Șase companii aeriene, tour-operatori şi reprezentanţii ai oficialilor din turism din mai multe ţări au cerut detalii tehnice şi operaţionale pentru evaluarea oportunităţii unor viitoare contracte cu Aeroportul Internaţional Timişoara.

Directorul Comercial al Aeroportului Timişoara a participat la începutul lunii februarie la Londra, la o întâlnire anuală internaţională în domeniul turismului şi aviaţiei, denumită REETEX, la care au venit reprezentanţi din 60 de ţări.

În cadrul evenimentului, reprezentantul AIT TV a avut discuţii punctuale cu 6 companii aeriene, multe dintre ele nefiind la primul contact cu reprezentanţii Aeroportului Timişoara, informează un comunicat al aeroportului.

Astfel, compania Turkish Airlines şi-a arătat din nou interesul de a defini un plan de afacere pentru o legătură între Timişoara şi Asia, prin deschiderea unei rute directe către Istanbul, iar prin intermediul acestui nod aerian, pasagerii să poată fi conectaţi cu toată Asia.

Turkish-Airlines-Planespotters

Compania Etihad Airways este interesată să facă studii pentru a evalua rentabilitatea unor rute Timişoara-Dubai şi/sau Timişoara Abu-Dhabi, ambele destinaţii fiind noduri aeriene care vor face legătura cu continentul asiatic.

etihad 022

Reprezentanţii companiei aeriene Vueling Airlines s-au arătat interesaţi de o conexiune între Timişoara şi Manchester.

vueling airlines_plane

Companiile Air Europa şi Alitalia s-au arătat interesate de Timişoara ca nouă destinaţie de pe aeroporturile din Italia şi Spania.

alitalia

Compania Thomas Cook ar dori să studieze posibilitatea de a lega Timişoara de nordul Europei.

Thomas Cook

„Suntem interesaţi ca de la Timişoara să existe destinaţii ce pot face legătura cu Asia, dar şi cele către nordul Europei. De asemenea vrem să dezvoltăm şi destinaţii cât mai diverse în Europa de Vest şi de Sud. Este important să fim legaţi cât mai bine de aeroporturi care sunt noduri aeriene, astfel încât pasagerii din Timişoara să poată zbura spre destinaţii cât mai diverse în toată lumea”, a declarat Daniel Idolu, directorul Aeroportului Timişoara.

Au avut loc şi întâlniri importante cu reprezentanţii tour-operatorilor de turism care s-au arătat interesaţi de a dezvolta şi alte destinaţii de vacanţă pe timp de vară (de exemplu Dubai), legături realizate prin curse charter, însă vor analiza şi posibilitatea de a organiza şi chartere de iarnă.

În afară de întâlnirile prestabilite, au avut loc şi alte întâlniri cu reprezentanţii diferitelor agenţii de turism şi autorităţi naţionale din domeniul turismului din Maroc, China, Croaţia, Republica Moldova, Franţa, Polonia şi Irlanda, astfel încât au fost stabilite deja mai multe contacte pentru demararea unor discuţii şi dezvoltarea unor posibile colaborări în viitorul apropiat pentru deschiderea de noi destinaţii directe spre şi dinspre Timişoara. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.