Amenzi și bilete cu suprataxă pentru 137 de pasageri prinși fără bilet în tren. VIDEO

politia-control-tren-4Amenzi și bilete cu suprataxă au fost aplicate pentru 137 de călători prinși fără bilet în 3 trenuri, în cursul unei operațiuni desfășurate miercuri, 23 noiembrie, de reprezentanți ai CFR Călători împreună cu polițiști de la Transporturi și jandarmi de la IJJ Ilfov.

A fost o acţiune maraton de control în 3 trenuri, pe parcursul  întregii zile. Au fost verificate trenurile R 8003 Bucureşti Obor – Constanța, R 9025 Bucureşti Basarab – Pitești şi R 8015 Bucureşti Obor – Fetești, în care călătoreau aproximativ 1.200 de pasageri. 

Cei 137 de călători găsiți fără legitimații au plătit fie bilet cu suprataxă (25 lei), fie diferenţa de rang de tren, iar pentru 21 pasageri au fost întocmite procese verbale de contravenție cu valori de  peste  350 lei/persoană, deoarece au refuzat achitarea biletului la tarif de taxare în tren.

Pentru un călător care refuză achitarea biletului de taxare în tren, se întocmeste un proces verbal de contravenţie (PVC) conform HG 203/1994, a cărui valoare se compune din:

  • amendă contravenţională, care este cuprinsă între 250-400 lei;
  • tariful de transport (bilet taxare în tren) pentru distanţa aferentă;
  • tarif suplimentar în valoare de 300 lei;
  • speze poştale şi tarif de identificare în valoare de 30,8 lei.

Potrivit legii, pasagerii care urcă din punctele de oprire unde nu sunt case de bilete au obligaţia de a se prezenta imediat după urcarea în tren la personalul feroviar pentru a-şi cumpăra bilete la același tarif ca la casa de bilete. 

https://www.youtube.com/watch?v=heISk_zpCMI&feature=youtu.be

„Acţiunile de control vor continua în toate trenurile de pasageri, la nivelul întregii rețele feroviare, în special în zonele generatoare de fluxuri importante de trafic. Acestea fac parte din demersul nostru de a aduce SCHIMBĂRI în activitate și de a oferi pasagerilor un transport în condiţii decente, demers care are nevoie de participarea tuturor, cu atât mai mult cu cât fiecare dintre noi, plătitori de taxe participăm la subvenționarea transportului cu trenul. Un efort comun va conduce la realizarea unor călătorii civilizate”, a declarat Iosif Szentes, directorul general al CFR Călători.

https://www.youtube.com/watch?v=2lBiXgzQHJw&feature=youtu.be

Pentru a veni în sprijinul acestor acțiuni, CFR Călători recomandă tuturor pasagerilor care întâlnesc situații de călătorie frauduloasă, să semnaleze acest lucru prin accesarea butonului „Raportează călătoria fără bilet” disponibl pe site-ul  www.cfrcalatori.ro.

politia-control-tren-2

Recomandăm celor care călătoresc frecvent cu trenul, ABONAMENTUL: soluţia cea mai avantajoasă, cu reduceri tarifare importante. În plus, pasagerii își pot cumpăra, la unele trenuri, bilete şi abonamente valabile pentru rangul de tren InterRegio, la tarife mai mici, aferente rangului de tren Regio, (click aici). 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.