Bucharest Running Club a organizat duminică, în București, UNIQA Asigurări Bucharest 10k& Family Run, un maraton la care familiile au fost invitate să parcurgă 2,9 km în jurul Palatului Parlamentului, urmate de Kids & Parent Run și Babies Race. Importatorul Auto Italia a asigurat transportul și logistica în cadrul evenimentului printr-o flotă de autovehicule marca Fiat și Jeep.
UNIQA Asigurări Bucharest 10k& Family Run a luat startul din Piața Constituției. Cursa de 10 kilometri s-a parcurs individual sau în ștafetă iar cursele Family au avut în componență cel puțin doi membri, rude de gradul I sau II. Fondurile adunate de alergători au fost donate celor 8 cauze asociate evenimentului.
Auto Italia a asigurat mobilitatea echipei de organizare printr-o flotă compusă din două unități ale Noului Fiat Tipo (vehicul cronometru și transport), Fiat Ducato (transport echipament) și Jeep Wrangler (mașină de presă).
Ambasadorii UNIQA Asigurări Bucharest 10k& Family Run care s-au aflat în Piața Constituției, alături de familiile lor, sunt: Elisabeta Lipă, Ministrul Tineretului și Sportului, Monica Roșu, campioană olimpică, realizatori radio-TV precum: Mihai Găinușă, Eli Roman (Realitatea TV), Florentina Opriș (Kanal D), Claudiu Lucaci (TVR), Irina Păcurariu (TVR), Mihai Rădulescu (TVR) și Liana Stanciu (TVR), alături de Dana Rogoz, actriță, și Radu Restivan, blogger sportiv.
Bucharest Running Club este organizatorul celor mai mari competiții de alergare stradală și sport de masă din România. Începând cu anul 2008, Bucureștiul a fost inclus în circuitul internațional al maratoanelor, alăturându-se celorlalte capitale europene care găzduiesc anual astfel de competiții. În 2016, pe lânga Uniqa Asigurări 10K& Family Run BRC organizează ediția a cincea a OMV Petrom Bucharest Half Marathon, în 14-15 mai, și ediția a noua a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, în 3-4 octombrie.
Compania Auto Italia este importatorul oficial în România al mărcilor Fiat, Alfa Romeo, Lancia, Fiat Professional, Abarth, Jeep și Maserati.