Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat în 9 ianuarie, când a inspectat împreună cu șeful CFR Infrastructură stadiul lucrărilor la legătura feroviară Gara de Nord – Aeroport Otopeni, că nu-i va admite constructorului nicio întârziere la termenul de finalizare a lucrărilor – luna mai, când începe Campionatul European de Fotbal.
Lucian Bode a asigurat căr toate avizele și autorizațiile care mai sunt necesare vor fi eliberate în regim de maximă urgență.
„Chiar dacă sezonul rece putem spune că s-a instalat cu adevărat în România, pe șantierul legăturii feroviare Gara de Nord – Aeroportul Otopeni am găsit o mobilizare corespunzătoare, care sper să se mențină la acest nivel sau chiar mai mare. Întârzierile generate de fosta guvernare trebuie să le recuperăm într-un timp scurt, deoarece când vorbim de acest obiectiv de infrastructură, vorbim despre prestigiul României. Constructorul a promis că va finaliza lucrările mai devreme decât termenul contractual și sper să se țină de cuvânt. Am discutat cu antreprenorul și cu cei de la CFR Infrastructură și am stabilit că, dacă vor mai fi necesare avize sau autorizații, acestea să fie date cu maximă celeritate. Este o construcție care își va demonstra necesitatea și după finalizarea evenimentului fotbalistic din acest an”, a declarat ministrul Bode.
Contractul pentru execuția și proiectarea acestui obiectiv, în valoare de 398,16 milioane lei, fără TVA, a fost semnat în cursul anului 2019, cu Asocierea Arcada – ISPCF SA – DB Engineering & Consulting GMBH.
În ceea ce privește Aeroportul Băneasa, în cadrul discuțiilor cu antreprenorul și managementul Companiei Aeroporturi București, ministrul Lucian Bode a reiterat faptul că, la nivelul Ministerului, toate procedurile care țin de competența sa vor fi accelerate astfel încât să nu existe niciun fel de blocaj administrativ în momentul începerii lucrărilor de execuție.
Contractul de reabilitare şi refuncţionalizare a interioarelor clădirilor A, B şi Rotondă de la Aeroportul internaţional Bucureşti Băneasa – Aurel Vlaicu, în valoare de 55,5 milioane de lei, fără TVA, a fost semnat în cursul anului 2019, cu Asocierea SC Bog’Art SRL (lider de asociere) – SC UTI Grup SA (asociat).
„La Aeroportul Băneasa, deși suntem în termenul contractual, în faza de obținere a avizelor, apoi proiectare (care sper să fie mai mică decât cea din contract) ulterior execuția propriu zisă, antreprenorul a înțeles importanța acestui obiectiv și sunt sigur că va fi mobilizat, astfel încât execuția să fie realizată într-un termen cât mai scurt. Au termen 45 de zile, conform contractului, să depună proiectul tehnic. Îi rog public să comprime acest termen, astfel încât proiectul tehnic să fie gata în februarie și să înceapă lucrările la execuție. Este un proiect la care noi ne-am angajat, este până la urmă vorba de onoarea României. În perioada 12 iunie – 12 iulie va avea loc Campionatul European de Fotbal, știm că vor veni aici patru echipe cu tot staff-ul. Corpurile deja reabilitate împreună cu lucrările ce vor fi realizate în perioada imediat următoare vor aduce Aeroportul Băneasa la standardele actuale din domeniul aviației”, a precizat ministrul Lucian Bode.