Boeing [NYSE: BA] aniversează 20 de ani de parteneriat de succes cu Romaero SA, furnizorul său comercial înfiinţat în urmă cu 94 de ani, care produce peste 300 de tipuri de componente pentru programele comerciale Boeing, la cele mai înalte standarde de calitate şi de accesibilitate.
„Boeing a fost prima companie aerospaţială occidentală care a încheiat un parteneriat cu Romaero după căderea comunismului şi suntem mândri să continuăm colaborarea în cadrul programelor de aeronave comerciale, acum şi în viitor,” a declarat Kent Fisher, Vicepreşedinte şi Director General Boeing Commercial Airplanes Supplier Management.
„Producţia Romaero susţine atât clienţii noştri, cât şi competitivitatea produselor Boeing oferind cea mai bună valoare, o calitate excelentă, livrare la timp şi fiabilitate. Le mulţumim pentru excelenţa permanentă“, a adăugat el.
„Astăzi, Romaero aniversează 20 de ani de colaborare directă cu cel mai mare constructor de aeronave comerciale din lume, compania Boeing,” a declarat Constantin Dinischiotu, Directorul General al Romaero.
„Boeing a început să ia în considerare încheierea unui parteneriat cu Romaero în anul 1993, iar primul contract a fost atribuit în 1994, la doar patru ani de la momentul în care România a redevenit o ţară democratică. A fost o provocare să învăţăm să lucrăm cu Boeing şi pentru Boeing. Acest lucru a devenit posibil datorită dăruirii, cunoştinţelor şi abilităţilor personalului Romaero”, a continuat el.
„Romaero a început apoi o a doua revoluţie industrială în cel mai important domeniu: mentalitatea. Boeing ne-a dat încredere în noi înşine şi ne-a făcut să înţelegem ce înseamnă „câştig reciproc“. Parteneriatul a fost unul de succes încă din prima zi. Încercăm să ne perfecţionăm în permanenţă deoarece liniile de producţie ale Boeing impun perfecţiune. Acum, înţelegem mai bine că pentru orice provocare avem un răspuns, „da, putem“, a arătat Constantin Dinischiotu.
Romaero produce peste 300 de tipuri de piese pentru programele comerciale Boeing. Acestea includ cutia cu capac rabatabil a eleroanelor, axele, plăcile, platbandele şi nervurile de la capetele rezervoarelor pentru programul Boeing 737 şi tabla lustruită pentru muchiile fixe de atac pentru modelele 767 şi 777.
„Boeing şi Romaero au împreună o istorie minunată de colaborare şi parteneriat, care demonstrează baza solidă de capabilităţi şi knowhow în domeniul aerospaţial al României”. a declarat Henryka Bochniarz, Preşedinte, Boeing Central and Eastern Europe.
„Colaborarea noastră va continua să sprijine obiectivele pe termen lung ale României pentru sectorul aerospaţial şi dezvoltarea forţei de muncă până spre finalul anului centenar Boeing, 2016”.
Romaero este specializată în fabricarea de aerostructuri, întreţinere şi reparaţii pentru aeronave de transport civile şi militare. Este cea mai mare companie din industria aeronautică românească.
Boeing şi-a crescut constant prezenţa în Europa Centrală şi de Est, investind peste 30 de milioane de dolari în companiile furnizor din regiune în anul 2013. Activităţile Boeing au asigurat peste 6 500 de locuri de muncă în regiune în anul 2012. (M.B.)