Centrul Istoric al Capitalei va avea propria secţie de Poliţie

Centrul Istoric al Bucureştilor va avea în curând propria secţie de Poliţie, prin transformarea Biroulul de Poliţie existent aici şi suplimentarea la 80 a numărului agenţilor, a anunţat, joi, şeful Poliţiei Capitalei, comisarul şef Cornel Ciocoiu. Devenită în ultimii ani punctul maxim de atracţie pentru turişti, dar şi pentru bucureşteni, zona veche a oraşului va fi tratată drept una “specială de siguranţă publică”, potrivit şefului Poliţiei Capitalei.

“Am suplimentat deja cu 30 numărul lucrătorilor şi dorim ca, până la sfârşitul anului, să ajungem la 80”, a precizat Cornel Ciocoiu.

Şeful Poliţiei Capitalei a explicat că viitoarea secţie de Poliţie va funcţiona într-o “zonă specială de siguranţă publică, în condiţiile în care Centrul Istoric se află la limita între sectoare”, iar secţiile de Poliţie ale acestora trebuie acum “să lase descoperite alte zone” pentru a interveni în cazul unor evenimente.

După ce municipalitatea Bucureştilor a izbutit până la urmă, în 2011-2012, să termine “pe bucăţi” reabilitarea celor 16 străzi începute din 2007, zona veche a oraşului a devenit punctul maxim de atracţie pentru turiştii români, străini şi deopotrivă pentru locuitorii urbei.

Concerte, crăciunuri, revelioane şi fiesta spaniolă

Aici au loc cele mai diverse evenimente: concerte, Zilele Bucureştilor, procesiuni de Paşti, crăciunuri şi revelioane, vizionări de meciuri – inclusiv fiesta spaniolă din 9 mai 2012, când suporterii echipelor Atletico Madrid şi Athletic Bilbao, finalistele Ligii Europa, le-au dat lecţii românilor şi la fotbal, şi la manifestarea bucuriei – asta mai ales galeriilor dinamoviste şi steliste. În fine, terasele sunt pline ochi de cum dă soarele primăvara până toamna târziu, când cedează şi cel mai rezistent la frig client.

Prin urmare, şi oamenii legii sunt mai vigilenţi – iar aceasta nu numai în sezonul estival, când cluburile, restaurantele şi terasele sunt deschise până dimineaţa.

În zonă au loc frecvent acţiuni de control ale Poliţiei Capitalei şi pentru depistarea infracţiunilor economice de către comercianţi, nu numai patrulările pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice. Au mai fost şi incidente cu bătăi între tineri, dar rare. Simpla prezenţă a uniformei impune o atitudine mai responsabilă din partea celor obişnuiţi să fie gălăgioşi, teribilişti sau uşor agresivi, iar pentru cei veniţi exclusiv să se distreze – siguranţă.

Restricţii de program la terase 

Iniţiativa din ianuarie a primarului general Sorin Oprescu de a restricţiona activitatea teraselor până la ora 22.00-24.00 a stârnit un val de nemulţumiri din partea proprietarilor de restaurante, cluburi sau terase, dar şi a artiştilor şi chiar şi politicienilor.

Locuitorii din zonă au fost însă mulţumiţi, ei reclamând că nu se mai pot odihni noaptea din cauza zgomotului. Membrii PDL din Consiliul General al Municipiului Bucureşti susţin însă că majoritatea locatarilor sunt, de fapt, ocupanţi ilegali ai clădirilor, iar intenţia edilului-şef de a limita programul teraselor este “aberantă, absolut ridicolă şi va duce la degradarea rapidă a vieţii comerciale din Centrul Istoric”.

Drept urmare, consilierii pedelişti strâng de zor semnături cu care se vor preznta în plenul CGMB pentru a-i arăta lui Oprescu cât de mulţi contestatari există şi a-i convinge pe adversarii din USL să voteze o hotărâre prin care terasele să poată rămâne deschise până la ora 4.00.

Oricare ar rămâne programul teraselor, poliţiştii Centrului Istoric tot vor patrula ziua şi noaptea pentru siguranţa celor care îşi petrec timpul liber aici, precum şi pentru a preveni comiterea de infracţiuni.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.