CGMB: 640 de trotinete electrice de închiriat, în Capitală

Consiliul General al Municipiului Bucuresti (CGMB) a aprobat, în 30 mai, încheierea unui acord de cooperare intre Primaria Capitalei si firma Hub Work, care va pune la dispozitia cetățenilor 640 de trotinete electrice ce vor putea fi închiriate, precum și 320 de stații de încărcare – urmând a se ajunge la 640 de stații, amplasate în apropierea a 13 stații de metrou.

Prin intermediul aplicației mobile Flow, bucureștenii vor putea identifica cea mai apropiată trotineta electrică disponibilă și vor putea efectua online plata pentru deblocarea si utilizarea acesteia.

Toate costurile legate de implementarea proiectului-pilot vor fi suportate de această firmă.

Hotărârea CGMB a fost aprobată la propunerea primarului general, Gabriela Firea, și prevede implementarea acestui proiect-pilot tip „Sistem de transport alternativ- Electric Scooter Sharing in Municipiul Bucuresti”, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Primarul General, Gabriela Firea a declarat că  ”acest proiect-pilot de transport alternativ cu trotinete electrice care se bazeaza pe un alt model de exploatare decat cel pe care l-am avizat in sedința trecută, și care deja este funcțional, va contribui la fluidizarea traficului și la reducerea nivelului de noxe în zona centrală”.
 
“La finalul perioadei de test, respectiv un an, vom trage concluziile privind viabilitatea acestui tip de transport, necesitatea reglementarii sau contingentarii acestui sistem precum si adaptarea infrastructurii”, a adăugat Firea.
 
Codul Rutier nu permite circulația pe drumurile publice a trotinetelor electrice, dar ele pot fi utilizate pe trotuar sau pe pistele pentru biciclete.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.