Condamnați în dosarul Șantajul: Voiculescu și fiica, Sorin Alexandrescu și Șerban Pop – fostul șef al ANAF

Dan Voiculescu, Camelia Voiculescu, Sorin Alexandrescu și Șerban Pop – fostul șef al ANAF – au fost condamnați, astăzi, în primă instanță, de Curtea de Apel București în dosarul “Șantajul”, trimis în instanță la 1 octombrie 2013.

Dan Voiculescu a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, însă pedeapsa nu îl afectează, deoarece i se contopește cu cea pentru spălare de bani, pentru care ispășește 10 ani după gratii (din care va executa numai o treime, deoarece a depășit vârsta de 60 de ani).

Camelia Voiculescu (foto) a fost condamnată la 2 ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la șantaj.

Sorin Alexandrescu, director general al Antena Group la data faptelor, a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, pentru șantaj în formă continuată.

Șerban Pop, fostul șef al ANAF, a fost condamnat la 2 ani cu executare, pentru folosire, în orice mod, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Antena TV Group SA a fost amendată penal cu 350.000 de lei, pentru complicitate la șantaj.

Au fost achitați, fiind acuzați de DNA de complicitate, Daniel Matiescu – director general al Intact Publishing SRL la data faptelor  -, Antena 3 și Intact Publishing.

Potrivit procurorilor DNA, toţi ce amintiți mai sus au contribuit la șantajarea administratorului firmei RCS&RDS Ioan Bendei.

Sentința nu este definitivă, astfel că atât DNA, cât și inculpații, o pot ataca la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar verdictul este așteptat peste circa un an.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.