COTAR – organizație patronală reprezentativă la nivel național – precizează că acuzațiile unora dintre instructorii auto la adresa prefectului Capitalei sunt nefondate.
Unii instructori auto au acuzat prefectul pentru schimbarea locurilor de întâlnire pentru examenul de obținere a permisului de conducere categoria B.
„Prefectura a purtat discuții cu organizațiile patronale ale școlilor de șoferi, în ultimele două luni, pentru a stabili aceste puncte de întâlnire, iar acum au fost stabilite temporar câteva dintre aceste locuri, în acord cu reprezentanții patronatelor, urmând să fie găsite, în perioada următoare, și alte zone. Prefectul Capitalei chiar a fost deschis la dialog, iar acuzațiile care i s-au adus sunt absolut nefondate. Zonele au fost stabilite în urma unei serii de întâlniri, inclusiv cu DRPCIV- Bucuresti ,instituție aflata in subordinea Prefectului ”, a declarat Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.