COTAR: Cum au ajuns ASF și Consiliul Concurenței să fie capturate de multinaționale

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a transmis, pe 12 august, un nou memoriu către Guvern și Parlament, acuzând că „în țara în care firmele de asigurări obțin profituri istorice, instituțiile care ar trebui să se ocupe de supraveghere, în folosul statului, au ajuns să fie, realmente, capturate și folosite în interes privat, de către operatorii economici”.

Vasile Ștefănescu, președintele COTAR

Potrivit reprezentanților COTAR, „nu își permite să facă asta orice firmă, ci doar unele dintre ele, iar în cazul companiilor multinaționale din domeniul asigurărilor se poate demonstra oricând că, în loc să fie supravegheate de instituțiile statului, sunt sprijinite să face orice își doresc”.

Confederația a descris cronologic momentele-cheie care au marcat creșterile prețurilor RCA, în ultimii 8 ani:

„În anul 2016, au avut loc, peste noapte, primele creșteri nejustificate ale prețului RCA, cu 300% pentru persoane fizice și juridice, vizând tinerii și transportatorii. Au urmat proteste naționale, pentru a opri hoția din piața RCA, iar Parlamentul României l-a demis pe Mișu Negrițoiu din funcția de președinte al ASF. Apoi, Parlamentul a adoptat o OUG privind plafonarea RCA, iar instituțiile specializate au fost obligate să desfășoare o investigație pe piața asigurărilor RCA.

Trebuie să ne amintim că președintele Consiliului Concurenței s-a opus în permanență aplicării acestor plafonări ale prețului RCA, acționând astfel în favoarea multinaționalelor din asigurări, cu justificarea că este o piață liberă. Dar rezultatul acelei investigații, pe care președintele Consiliului Concurenței a refuzat inițial să o efectueze (autosesizare), a fost unul pe care îl intuia întreaga Românie: constituire de cartel! 

Raportul arată că firmele de asigurări care vindeau RCA s-au înțeles, în perioada 2012-2016, să majoreze prețul RCA. Firmele au fost amendate cu peste 50 milioane de euro, pentru înțelegeri de preț de tip cartel. La acea vreme, compania de asigurări Euroins a recunoscut existența cartelului din asigurările RCA, punând la dispoziția Consiliului Concurenței documentele incriminatoare, iar în acest fel, Euroins a beneficiat de o amendă semnificativ redusă, comparativ cu restul pieței de asigurări.

În toamna anului 2021, piața de asigurări din România a fost lovită de 2 cutremure: firmei City Insurance i s-a retras licența de funcționare de către ASF, iar în paralel, în aceleași zile de septembrie, s-a produs o dublare, peste noapte, a prețului RCA.

Legislația RCA valabilă la acea vreme prevedea obligativitatea ca firmele de asigurări să notifice ASF în astfel de situații, cu minim 60 de zile înainte de modificarea prețului RCA.

Pentru că firmele de asigurări care vând RCA au avut acces la informații privilegiate din cadrul ASF (că în luna septembrie 2021 urmează să fie ridicată licența de funcționare a firmei City Insurance), au transmis cu toții, în iulie 2021, notificări către ASF cu privire la modificarea tarifelor RCA (creșterea prețurilor RCA).

În luna septembrie 2021, a avut loc o nouă manipulare a prețului RCA, companiile de asigurări și conducerea ASF de atunci susținând că, din cauza intrării în faliment a firmei City Insurance, prețurile RCA au trebuit să crească. Temă falsă și manipulatoare, din cel puțin 3 motive:

1. Efectele intrării în insolvență și, ulterior, după aproape 6 luni, în faliment, a firmei City Insurance nu putea produce efecte care să impacteze piața de asigurări decât după câteva luni de la intrarea în faliment a companiei de asigurari și nicidecum în primele zile de la ridicarea licenței de funcționare a firmei City Insurance.

2. Notificările de majorare a prețului RCA s-au transmis la ASF cu 2 luni înainte ca City Insurance să piardă licența RCA (iulie 2021), existând indicii serioase ale unei acțiuni coordonate și planificate de companiile care vindeau RCA. Deși speța poate fi cercetată inclusiv de procurori, Consiliul Concurenței a refuzat orice fel de investigație.

3. Majorarea contribuției către Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) din partea firmelor de asigurări a fost de sub 2%. Asta însemnă că impactul financiar pe care firmele de asigurări urma să îl resimtă era de 2%, iar această majorare de contribuție care putea să se resimtă în prețul RCA a venit cu multe luni mai târziu față de momentul notificării ASF cu privire la majorarea prețului RCA (iulie 2021). Așadar, se poate constata că acel cartel RCA exista deja, în acea perioadă, fără să existe o minimă investigație din partea Consiliului Concurenței, iar prețurile RCA au continuat să crească, la fiecare 6 luni, până în luna martie 2023.

În luna martie 2023, «profesioniștii de la ASF» au constatat că, în timpul controlului pe care îl desfășurau la Euroins, această firmă a transferat toți banii din conturi către o firmă de reasigurare din cadrul aceluiași grup, reprezentând un pretins contract de reasigurare, care conținea niște clauze inimaginabile, pe modelul contractelor de reasigurare pe care le avea și City Insurance, bani care nu au mai fost recuperați niciodată de către statul român. 

Firmele de asigurări, profitând de o noua ocazie, au majorat din nou peste noapte prețul RCA, anticipând că vor crește contribuțiile pe care acestea le vor avea de achitat către Fondul de Garantare a Asiguraților. Contribuția a crescut cu încă 4%, iar în loc să crească prețul RCA cu 4%, acesta a crescut cu 100%.

Pe scurt, prețul RCA a  ajuns la valorile de astăzi, cu ajutorul ASF și al Consiliului Concurenței, iar pentru a le putea opri, Guvernul României a adoptat, începând cu primăvara anului 2023, o serie de hotărâri pentru plafonarea tarifelor RCA. Doar că firmele de asigurări au majorat în continuare prețul RCA, chiar și pe perioada plafonării, fără să suporte consecințe. Practic, multinaționalele din asigurări au sfidat conducerea Guvernului României, beneficiind de complicitatea ASF și a Consiliului Concurenței.

«Domnule Prim-Ministru, domnilor președinți ai celor două Camere ale Parlamentului României, știți că, de la preluarea mandatului de vicepreședinte al ASF și a conducerii sectorului asigurări de către Sorin Mititelu, au dispărut ca prin minune sancțiunile aplicate firmelor de asigurări? Știți că ASF aplică sancțiuni doar brokerilor din asigurări, 99% dintre aceștia având capital românesc, în timp ce au fost ZERO sancțiuni pentru multinaționalele care înregistrează mii de reclamații la ASF pentru neplata despăgubirilor?», întreabă Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

Companiile de asigurări sunt protejate, fără menajamente, de către sectorul de Asigurări din cadrul ASF, nefiindu-le aplicate nici măcar un avertisment, din momentul numirii noii conduceri, în decembrie 2023. Singurii care au luat din nou poziție publică față de această bataie de joc au fost organizațiile de transportatori și service-urilor auto. Brusc, în urmă cu câteva săptămâni, Consiliul Concurenței s-a trezit la viață, în urma unei sesizări transmise de către compania de asigurări Asirom

În România lucrului prost făcut, funcționează perfect zicala «Hoțul strigă hoții!». Compania de asigurări Asirom (acționar austriac Vienna Insurance Group) a fost amendată, în anul 2018, cu 36.970.408 lei, pentru înțelegeri de tip cartel în privința prețului RCA. Compania a sesizat Consiliul Concurenței, anul acesta, iar de aici a pornit o investigație asupra celor care au fost vocali și au atras atenția autorităților, aducând documente și dovezi despre ceea ce se întamplă în piața de asigurări RCA.

În condițiile în care manopera de reparație decontată de firmele de asigurări reprezintă sub 5% din valoarea prețului RCA plătit de șofer, ne întrebăm cum de Consiliul Concurenței vede o problemă majoră acest cost de 5% decontat de către firmele de asigurări și nu vede că se repetă, de câțiva ani, scenariul majorării prețului RCA cu 300%?

Cum este posibil ca Guvernului României și cele două camere ale Parlamentului României să tolereze ca ASF și Consiliul Concurenței să nu fi declanșat nicio investigație pentru aceste creșteri de 300% ale prețului RCA, care afectează în mod direct cei 7,5 milioane de șoferi cu polițe RCA, precum și 300.000 de păgubiți RCA?”, întreabă retoric reprezentanții COTAR.

Confederația exemplifică modul cum sunt afectați șoferii cu polițe RCA și păgubiții RCA, prin:

• Indicii serioase privind coordonarea simultană a multinaționalelor din asigurări în majorarea prețului RCA, în luna martie 2023? (Exact în luna în care companiei Euroins i-a fost ridicată licența RCA de către ASF, iar Guvernul a fost obligat să dea o Hotărâre pentru plafonarea prețului la RCA?)

Creșterea prețului RCA pe perioada Hotărârii de Guvern pentru plafonarea prețului la RCA.

• Indicii serioase privind înțelegeri între companiile de asigurări, să achite doar parțial despăgubirile în baza poliței RCA.

• De ce nu a scăzut prețul RCA, în condițiile în care brokerilor de asigurări le-au fost plafonate comisioanele de intermediere?

• Cum a fost posibil ca, în perioada plafonării prețului RCA, multinaționalele din asigurări să obțină celei mai mari profituri din ultimii 30 de ani (profituri istorice)?

Exemple:

4 iunie 2024: Conducerea companiei Allianz Tiriac declara public următoarele: «În prezent, doar Austria, Polonia și Cehia sunt peste noi și este foarte posibil să depășim Cehia, în curând. Dacă, în Polonia, Grupul nu ar fi achiziționat Aviva, am fi fost foarte aproape de locul doi, după Austria. Anul 2024 va aduce un nou vârf al ultimilor 30 de ani. Avem marele avantaj că am făcut profituri importante, ne-am consolidat și nu avem nevoie de bani de la acționari, pentru a ne dezvolta în zone unde vedem oportunități». Allianz Țiriac a raportat profituri de 100 milioane de euro, în perioada plafonării prețului RCA.

9 mai 2024: Valoarea totală a primelor brute subscrise de Groupama România, în 2023, a depășit 4 miliarde de lei, existând o creștere cu 37% față de anul anterior, aceasta fiind și cea mai mare creștere la nivelul pieței, compania având un profit operațional de 217 milioane de lei. La nivel de Grup, Groupama a înregistrat, pentru perioada raportată, o valoare totală a primelor brute subscrise de 17 miliarde de euro și un profit net de 510 milioane de euro”. 

COTAR reclamă că „în prezent, Consiliului Concurenței și Autoritatea de Supraveghere Financiară par a acționa doar în interesul multinaționalelor din asigurări, care folosesc aceste instituții în detrimentul celor care semnalează elemente privind hoția din piața RCA și care, prin refuzul de a desfășura controale în piața de asigurări, îi condamnă pe toți conducătorii auto din România să achite un cost al RCA mai mare cu 300%, iar pe locuitorii regiunii București-Ilfov să achite un cost majorat cu 50%, de la sfârșitul acestui an”.

„Domnule Prim-Ministru, domnilor președinți ai celor două Camere ale Parlamentului României, peste câteva luni ne veți cere voturile nouă, românilor care plătim taxe și impozit, în aceeași țară unde Consiliul Concurenței, împreună cu ASF, lucrează sistematic la sărăcirea populației și distrugerea firmelor românești. Așteptăm în această toamnă destituirea conducerii Consiliului Concurenței, împreună cu destituirea vicepreședintelui ASF – Sorin Mititelu. Până la alegeri nu mai este atât de mult timp, iar toate aceste măsuri vor conta când ne vom afla în fața urnei de vot”, a transmis Vasile Ștefănescu, președinte COTAR.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.