Primăria Municipiului București, prin Creart şi în parteneriat cu Asociația SOS Satele Copiilor România, a lansat astăzi campania umanitară „Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun!”.
Municipalitatea a pus la dispoziția Asociației SOS Satele Copiilor o căsuță la târgul de la Universitate „Bucharest Christmas Market”, unde vizitatorii îi pot ajuta pe cei 240 de copii din familiile SOS – unde aceștia cresc, se dezvoltă și se bucură de clipele frumoase ale copilăriei – cumpărând o carte cu povești.
Toate încasările rezultate din achiziționarea volumului „Vrajă, vis, Valentina și-un dichis” vor fi donate asociației SOS Satele Copiilor.
Tot la căsuța SOS va fi amplasat un brăduț al dorințelor, împodobit cu steluțe în care copiii i-au scris lui Moș Crăciun ce își doresc.Vizitatorii care vor să se implice, pot alege o steluța din brad și pot face o donație în beneficiul copiilor defavorizați din România.
De asemnenea, pot fi făcute donații de cărți și jucării, zilnic până pe 24 decembrie, la Casa lui Moș Crăciun, unde organizatorii au amenajat o urnă specială pentru campania umanitară.
SOS Satele Copiilor România ocrotește și sprijină astăzi peste 1.000 de copii în dificultate, care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei lor biologice. De 65 de ani în lume și de 24 de ani în România, SOS oferă familie iubitoare pentru fiecare copil.
Organizația SOS Satele Copiilor România este membră a SOS Children’s Villages Internațional, rețea caritabilă prezența în 133 de țări ale lumii. (M.S.)