Sindicaliştii de la metrou ameninţă cu greva generală, în caz că Metrorex va fi transferat fără fonduri de la Ministerul Transporturilor la Primăria Capitalei – lucru ce ar determina disponibilizări masive aşa cum se anunţă la RATB, de 4.500 de oameni, a anunţat, marţi, Ion Rădoi, preşedintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM). El a precizat că în luna august a luat fiinţă Federaţia Sindicatelor din Transporturi, Servicii Publice şi Transloc “ATU România”, creată prin fuziunea celor mai puternice două sindicate de la metrou şi Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB). Rădoi, care a devenind şi preşedintele acesteia, respinge introducerea managementului privat la metrou, arătând că oamenii trebuie preluaţi de municipalitate cu tot cu contract colectiv de muncă deja negociat.
“În urma fuziunii celor două sindicate a luat naştere Federaţia Sindicatelor din Transporturi, Servicii Publice şi Transloc “ATU România”, care reprezintă un număr total de 50.000 de salariaţi. Prin protocolul încheiat în momentul fuziunii, am decis că în anumite situaţii de conflict se poate apela şi la greva de solidaritate, ceea ce înseamnă că dacă salariaţii de la metrou se vor afla în grevă generală, ei vor putea fi susţinuţi, timp de doar o zi, şi de colegii lor de la RATB”, a precizat Ion Rădoi.
Angajaţii de la metrou se tem că vor fi transferaţi în subordinea Primăriei Capitalei fără fondurile necesare, astfel că vor urma disponibilizări masive în rândul lor. Ei au aflat că 4.500 din salariaţii RATB vor fi concediaţi în următoarea perioadă.
“Vom declanşa grevă generală dacă Metrorex va fi transferată de la Ministerul Transporturilor la Primăria Capitalei în lipsa fondurilor necesare acestei proceduri. Din câte am înţeles de la anumite surse din cadrul municipalităţii, se doreşte disponibilizarea a 4.500 de angajaţi ai RATB, ceea ce înseamnă că Primăria nu dispune de banii necesari nici măcar pentru susţinerea financiară a salariaţilor Regiei”, a afirmat Rădoi.
Transferul Metrorex la Primăria Capitalei, o greşeală
Drept urmare, el consideră că măsura anunţată de premierul Victor Ponta şi de primarul general Sorin Oprescu privind trecerea metroului la Primăria Capitalei “este una greşită şi luată în pripă”, riscând să pună în pericol siguranţa călătorilor.
Sindicaliştii de la metrou spun că nu înţeleg necesitatea acestui transfer atât timp cât acest sistem funcţionează fără probleme de 33 de ani.
Rădoi a mai spus că directorii de la metrou au fost convocaţi la Guvern pentru a li se comunica transferul către Primărie, însă nu au fost lăsaţi să vorbească.
“Le amintim că 70% din metrou este obiectiv strategic şi acesta este motivul pentru care s-a dispus să rămână în ordinea Guvernului. Cred că s-a uitat acest lucru. Noi aflăm doar că acest transfer trebuie făcut foarte repede, odată cu Autoritatea Metropolitană de Transport Bucureşti (AMTB), care de doi ani există doar pe hârtie, fără a avea vreun ban”, a mai declarat Rădoi.
Potrivit acestuia, peste 700.000 de bucureşteni circulă zilnic cu metroul, iar funcţionarea şi operarea acestuia în siguranţă este asigurată de angajaţi a căror formare profesională se desfăşoară, în cele mai multe cazuri, pe parcursul unei perioade de 8 – 10 ani.
Metroul vrea la stat
El a adăugat că pentru prima dată s-a afirmat că la metrou vor fi 5 operatori privaţi, atrăgând atenţia că acest lucru ar însemnat “un mare risc” şi că peste tot în lume metroul aparţine statului.
“Am înţeles că se doreşte desemnarea unui management privat la metrou, însă până în acest moment nu am primit detalii clare cu privire la modul în care se va realiza acest lucru. Tot ce ştim este că, de exemplu, directorul departamentului IT din cadrul Metrorex nici măcar nu a fost chemat la interviul prin care poate ocupa o funcţie în cadrul Consiliului de Administraţie sau chiar o funcţie de director. Mai mult, nu este clar de ce se doreşte totuşi desemnarea unui management privat, dacă oricum Metrorex ar urma să fie transferat la Primăria Capitalei, unde deciziile referitoare la funcţionarea sa ar urma să fie luate la nivelul Consiliului General”, a mai spus Ion Rădoi.
Totodată, el i-a invitat pe Oprescu şi Ponta să lucreze ei la metrou dacă angajaţilor nu le mai este garantat locul de muncă.
Amintim că Guvernul a decis, miercurea trecută, trecerea Metrorex şi AMTB din subordinea MTI în cea a Primăriei Capitalei. La şedinţa Executivului a fost invitat şi primarul general Sorin Oprescu, căruia premierul Victor Ponta i-a dat asigurări că statul va asigura în continuare subvenţii şi derularea investiţiilor deja începute, precum noul tronson către Drumul Taberei.
Transferarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti “la pachet” cu Metrorex a fost gândită pentru a se putea introduce, în sfârşit, un bilet unic pentru toate mijloacele de transport.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU