Construcţiile provizorii amenajate de mai multe familii de romi pe terenul din apropierea Străzii Piscul Crăsani din cartierul Militari au fost demolate, marţi, de Primăria Sectorului 6. Din dispoziţia primarului Rareş Mănescu, terenul a fost complet curăţat, acţiunea fiind coordonată de Direcţia Generală de Poliţie Locală Sector 6, iar executanţii – lucrătorii Serviciului Ordine Publică şi Serviciul Control şi Monitorizare a Stării Mediului şi Salubrizare. Evident că locuinţele nu au apărut acolo peste noapte, unele dintre ele fiind construite din bolţari şi având până şi garduri, dar este bine că autoritatea locală a decis până la urmă să salubrizeze terenul. Iar inspectorii promit să verifice de acum încolo dacă se mai aciuiază careva în zona aflată în imediata apropiere a blocurilor.
Inspectorii, împreună cu angajaţi ai Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 (ADPDU) şi ai firmei de salubrizare URBAN SA, au demolat toate construcţiile improvizate şi au strând deşeurile. Autobasculantele operatorului de salubrizare au transportat la groapa de gunoi aproximativ 100 tone de deşeuri.
Edilul Mănescu promite că, în perioada următoare, inspectorii de mediu şi poliţiştii locali vor monitoriza această zonă pentru a se evita reamenajarea de adăposturi şi depozitarea necontrolată de deşeuri.
Magda SEVERIN
Galerie FOTO