Grădiniţă nouă în Sectorul 6

O nouă grădiniţă construită de Primăria Sectorului 6 al Capitalei în curtea Şcolii Gimnaziale nr. 311 din str. Gârleni nr. 10 şi denumită “Colţ de Rai” a fost inaugurată, joi, de edilul Rareş Mănescu. Clădirea de 712 mp are subsol, parter şi două etaje, este dotată cu echipamente de ultimă generaţie şi asigură spaţiu pentru 8 grupe de copii.

Camerele pentru grupele de preşcolari, precedate de mai multe spaţii de tip primire-filtru şi vestiar, sunt organizate din spaţii pentru masă, joc şi pentru odihnă şi relaxare. De asemenea, există grupuri sanitare cu duş pentru fiecare grupă.

Imobilul este anvelopat termic, pentru minimizarea costurilor cu utilităţile. În plus, clădirea este dotată cu un bazin de apă de incendiu, conectat la un sistem de hidranţi exterior şi interior, cu sistem de detecţie şi avertizare la incendiu, sistem audio centralizat în spaţiile unde se desfăşoară activităţi, precum şi cu un spaţiu de apărare civilă pentru tot personalul grădiniţei, inclusiv pentru copii.

Investiţia a costat aproximativ 9 milioane de lei, fiind alocate fonduri de la bugetul de stat şi bugetul local.

Magda SEVERIN

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.