Vineri între orele 13.00 – 15.00 are loc pe Aeroportul Internaţionale “Henri coandă” Otopeni o grevă de avertisment declanşată de angajații companiei Globe Ground România, care oferă servicii de handling aeronave la sol și tractare aeronave.
Avioanele care decolează ar putea avea întârzieri de până la două ore.
Greviştii sunt nemulțumiți de salarii, de programul de lucru, de dimensionarea personalului (circa 100 – 150 au demisionat) și normarea activității în raport cu volumul și condițiile de muncă.
Totodată, ei reclamă că nu li se asigură transportul spre și dinspre locul de muncă și nici decontarea acestuia, în condițiile în care turele de lucru încep în cursul nopții.
Activitatea de handling portuar presupune și încărcări/descărcări de bagaje, mărfuri, cargo, poștă.
Magda SEVERIN