Săptămâna viitoare vor decola de pe Aeroportul Timişoara primele curse charter cu destinaţie insulele greceşti. Prima cursă va decola marţi, 26 mai, spre Heraklion (Creta), iar vineri, 29 mai, primii turişti vor pleca în Rhodos. Din iunie vor începe şi zborurile spre Antalya, Zakynthos şi Skiathos.
În această vară, cele mai multe zboruri vor avea destinaţia Antaya – 4 curse pe săptămână (câte două în ziua de luni şi câte una joi şi vineri).
Spre Creta – Heraklion, avioanele vor decola de două ori pe săptămână (marţi şi miercuri).
Către Rhodos, Skiathos şi Zakynthos vor fi zboruri săptămânale.
Spre deosebire de anul trecut, în sezonul de vară 2015 agenţiile de turism oferă în plus destinaţia Rhodos, cu zbor direct din Timişoara.
Agenţiile de turism oferă şi vacanţe cu destinaţia Mallorca şi Costa Brava, cu zbor pe ruta Timişoara- Barcelona, folosind zborurile de linie ale companiei Wizzair în zilele de luni şi vineri.
„În fiecare vară, noi destinaţii de vacanţă sunt disponibile din Timişoara. Credem că aceste curse vor avea un real succes şi în acest an şi numărul pasagerilor pentru cursele charter va creşte cu aproximativ 20% faţă de 2014”, a declarat Daniel Idolu, directorul Aeroportului Internaţional Timişoara.
ORARUL ZBORURILOR DE VACANŢĂ
ZAKYNTHOS | ZIUA | Decolare din ZAKYNTHOS | Aterizare pe TIMIŞOARA | Decolare din TIMIŞOARA | Aterizare pe ZAKYNTHOS |
Luni
din 08.06.2015 |
16:30 | 18:15 | 19:00 | 20:45 | |
HERAKLION |
ZIUA | Decolare din HERAKLION | Aterizare pe TIMIŞOARA | Decolare din TIMIŞOARA | Aterizare pe HERAKLION |
Marţi
din 26.05.2015 |
10:05 | 12.30 | 13:15 | 15:30 | |
Miercuri
din 10.06.2015 |
17:50 | 19:35 | 20:20 | 22:05 | |
RHODOS |
ZIUA |
Decolare din RHODOS | Aterizare pe TIMIŞOARA | Decolare din TIMIŞOARA | Aterizare pe RHODOS |
Vineri
din 29.05.2015 |
11.35 | 13.50 | 14.35 | 16.50 | |
SKYATHOS | ZIUA | Plecare din SKYATHOS | Aterizare pe TIMIŞOARA | Decolare din TIMIŞOARA | Aterizare pe SKYATHOS |
Sâmbătă
din 20.06.2015 |
16.00 | 17.30 | 18.15 | 19.45 | |
ANTALYA
|
ZIUA | Plecare din ANTALYA | Aterizare pe TIMIŞOARA | Decolare din TIMIŞOARA | Aterizare pe ANTALYA |
Luni
din 01.06.2015 |
08.35 | 11.00 | 12.00 | 14.10 | |
Luni
din 08.06.2015 |
15.00 | 17.00 | 17.45 | 19.45 | |
Joi
din 18.06.2015 |
08.35 | 11.00 | 12.00 | 14.10 | |
Vineri
din 19.06.2015 |
10.30 | 12.45 | 13.45 | 15.45 | |
BARCELONA | ZIUA | Plecare din BARCELONA | Aterizare pe TIMIŞOARA | Plecare din TIMIŞOARA | Aterizare pe BARCELONA |
Luni, Vineri | 13.10 | 16.55 | 10.45 | 12.35 |
Companiile aeriene împreună cu tour-operatorii îşi rezervă dreptul de a aduce modificări programului de zbor. Informaţii, detaliate, la www.aerotim.ro. (M.S.)