La Pedale, până la ora 20.30 în Parcul Herăstrău

La cererea bucureștenilor, Centrul ”La Pedale” din Parcul Herăstrău și-a prelungit programul, până la ora 20.30, astfel că iubitorii de mişcare se pot plimba cu bicicletele puse gratuit la dispoziţie începând cu ora 10.00. Până acum, a fost deschis în cursul săptămânii până la orele 18:00, iar în weekend, până la orele 19:00.

În acest an s-a înregistrat un număr record de bucureşteni – peste 20.000 – care au pedalat gratuit în cadrul acestui program inaugurat în 2008. Sistemul gratuit de bike-sharing este amenajat de Primăria Sectorului 1 și Asociația Green Gate în fiecare an, în perioada aprilie – noiembrie.

“Mersul pe bicicletă a devenit aproape un simbol al civilizaţiei urbane europene din secolul XXI. În marile oraşe din Europa, oamenii au înţeles că lupta cu aglomeraţia din trafic nu poate fi câştigată la volanul automobilului. De aceea, apelează într-un număr cât mai mare la acest mijloc de transport sănătos, curat şi – de ce nu? – eficient. Scopul nostru, al Primăriei Sectorului 1, este tocmai promovarea acestei soluţii europene la traficul din ce în ce mai sufocant din Bucureşti. Ne urcăm pe bicicletă (şi) pentru că vrem ca Bucureştiul să semene cu marile oraşe din Europa”, afirmă Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

biciclete inchiriere 3

Bicicletele sunt disponibile în 3 modele – pentru copii, adolescenţi și adulți – și pot fi închiriate pentru o perioadă de maximum două ore, doar în perimetrul parcurilor Kiseleff și Herăstrău.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.