CFR Călători informează că în perioada următoare vor fi realizate unele modificări în circulația unor trenuri internaționale, între România şi Ungaria, din cauza lucrărilor ce se efectuează în infrastructura rutieră. Astfel, unele trenuri vor fi anulate, altele vor circula pe trasee deviate iar altele, după un orar schimbat.
Trenul internațional 407-2 Budapesta – Brașov:
– între 29/30 iunie și 3/ 4 iulie, va circula ca tren 12407-2 pe rută deviată, prin staţia de frontieră Valea lui Mihai: Budapesta (pl. 16:40) – Nyirabrany – Valea lui Mihai (pl. 22:45) – Episcopia Bihor – Oradea – Cluj Napoca – Dej Călători – Beclean pe Someș – Sărățel – Deda – Gheorghieni – Harman – Brașov Triaj – Braşov (sos. 10:04), ca urmare a unor lucrări care se efectuează între stațiile Brașov și Hărman.
– între 4/5 iulie și 18/19 iulie, inclusiv, va circula ca tren 1407-2 pe rută deviată: Budapesta (pl. 16:40) – Nyirabrany – Valea lui Mihai (pl. 22:45) – Oradea – Cluj Napoca – Deda – Braşov (sos. 10:04), ca urmare a unor lucrări care se efectuează în Ungaria.
Trenul internațional 406-1 Brașov – Budapesta:
– între 30 iunie/1 iulie și 17/18 iulie, va circula ca tren 1406-1 pe ruta deviată, prin staţia de frontieră Valea lui Mihai: Braşov (pl. 18:55) – Deda – Cluj Napoca – Oradea – Valea lui Mihai (pl. 06:35) – Nyirabrany – Budapesta (sos. 10:16), ca urmare a unor lucrări care se efectuează în Ungaria.
Trenurile internaționale 362-1/362 și 365-2/365 Cluj Napoca – Budapesta și retur nu vor circula în perioada 1 – 18 iulie, ca urmare a unor lucrări care se efectuează în Ungaria.
Pentru trenurile internaționale 366-1/366 și 367/367-2 Braşov – Budapesta și retur, 364-1/364 și 363/363-2 Cluj Napoca – Budapesta și retur, pe distanţa Biharkeresztes – Puspokladany și retur, operatorul ungar va asigura, în perioada 1 – 18 iulie, transportul pasagerilor cu autobuze (transbordare tren/auto/tren), ca urmare a unor lucrări care se efectuează în Ungaria.
Trenul internațional 347-2 Viena – București Nord:
– între 3/4 iulie și 6/7 iulie, va sosi în București Nord cu 2 ore mai târziu decât ora obișnuită, întrucât pe teritoriul Ungariei va circula pe o rută deviată: Budapesta – Mezotur – Lokoshaza – Curtici (sos.05.47/pl. 06.07, în loc de 04.20) – Simeria – Coșlariu – Sighișoara – Brașov – Sinaia – Ploiești Vest – Chitila – București Nord (sos.18.09 în loc de 16.05), ca tren 347-2/12347-2.
– începând cu data de 9/10 iulie, va circula cu orar modificat pe distanţa Sighişoara (pl. 11.16) – Bucureşti Nord (sos. 17.08).
Trenul internațional 346 București Nord – Budapesta – Viena:
– între 3/4 iulie și 6/7 iulie, va sosi la Viena cu 2 ore mai târziu decât ora obișnuită, întrucât pe teritoriul Ungariei va circula pe o rută deviată Lokoshaza – Mezotur – Budapesta, ca tren 346-1/12346-2/12346.
Informații actualizate despre circulația trenurilor, la www.cfrcalatori.ro sau la tel. 021/9521 (pentru traficul intern) ori 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București). (M.S.)