Ministrul interimar al Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor (MTIC), Lucian Bode, a stabilit, în 24 februarie, împreună cu toţi factorii implicaţi din domeniul aviaţie, feroviar, naval, medical şi rutier, o serie de măsuri ce vor fi implementate pentru limitarea şi prevenirea posibilelor îmbolnăviri cu coronavirus.
Între acestea se numără asigurarea culoarelor speciale de debarcare în incinta aeroporturilor, distribuirea de măşti pentru toţi pasagerii şi protecţia personalului Poştei Române care manipulează corespondenţa ce provine din zonele afectate de coronavirus.
Astfel, luând în considerare ultimele evoluţii ale bolii, s-au stabilit următoarele măsuri care vor fi implementate în regim de urgenţă:
- asigurarea culoarelor speciale de debarcare în incinta aeroporturilor; stabilirea şi punerea la dispoziţie a locurilor special amenajate pentru completarea formularelor în aeroporturi;
- posibilitatea distribuirii formularelor, care trebuie completate, odată cu îmbarcarea pasagerilor în aeronave; diseminarea de informaţii privind măsurile de igienă şi prevenţie în incinta aeroporturilor, gărilor, trenurilor, staţiilor de metrou, a porturilor sau a oficiilor poştale, elaborate de către autorităţile competente;
- posibilitatea ca personalul specializat din cadrul spitalelor din subordinea MTIC să răspundă cu celeritatea cerinţelor venite din partea Direcţiilor de Sănătate Publică;
- posibilitatea/recomandarea către toţi operatorii aerieni, feroviari, rutieri sau navali, care desfăşoară activităţi pe teritoriul României, să poată să pună la dispoziţia tuturor pasagerilor măşti de protecţie.
De asemenea, vor fi asigurate materialele necesare pentru protecţia personalului Poştei Române care manipulează corespondenţa (plicuri/colete) ce provine din zonele afectate de acest virus.
“Toate măsurile care sunt în sarcina MTIC, prin unităţile din subordine sau sub autoritatea sa, vor fi monitorizate şi raportate cu celeritate către conducerea Ministerului şi instituţiilor coordonatoare la nivel naţional”, arată MT în comunicat.