Oferte CFR Călători la Târgul de Turism

În perioada 13 – 16 noiembrie, CFR Călători vine cu 3 oferte la cea de-a 32-a ediție a Târgului de Turism al României  2014 – ediția de toamnă, ce va avea loc în Complexul Expoziţional ROMEXPO din Bucureşti.

Iată ofertele:

  • Trenurile Zăpezii 2015 – prin care pasagerii vor beneficia, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2015, de reduceri tarifare atractive la trenurile spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei, Petroşani (Staţiunea Straja)
  • Tarife avantajoase la călătoria cu trenul spre Budapesta şi Viena
  • “Tren Charter” – trenuri special comandate de către agenții de turism, organizatori de evenimente sau persoane particulare

Reprezentanţii CFR Călători așteaptă vizitatorii la standul 09 din pavilionul C2, care va fi deschis de joi până sâmbătă între orele 10:00 – 18:00, iar duminică, în intervalul 10:00 – 16:00.

Aici vor fi oferite şi informaţii despre ofertele de călătorie cu trenul către principalele destinații turistice din țară și din Europa, tipurile de reduceri comerciale şi facilităţile acordate în baza unor acte normative. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.