La şedinţa de la ora 21.30 a Comandamentului de iarnă, vicepremierul Gabriel Oprea a anunţat că se află blocate în zăpadă 126 de maşini cu 159 de oameni, cei mai mulţi în Călăraşi, Ilfov, Dâmboviţa şi Prahova, pe segmentele de drum A2-Lehliu şi A1-Km 52-57. Alte 27 de persoane rămase înzăpezite pe A2 au fost salvate şi sunt cazate acum la sediul Primăriei Lehliu. Dan Şova, şeful CNADNR, nu a venit la nicio şedinţă de comandament, deşi Oprea a ameninţat cu demisia: “Toată lumea va fi în zona de competenţă, iar cine nu este prezent la datorie să ştie foarte clar că va pleca acasă”. Dan Şova a avut însă şi în iarna trecută un regim preferenţial, când premierul Victor Ponta l-a demis – e drept, doar de formă – pe directorul de atunci al CNADNR, Mircea Pop. Şova l-a păstrat însă până la sfârşitul lui august, când Pop a fost dat afară de la conducerea companiei – el rămânând să lucreze în continuare acolo – după ce a făcut o altă boacănă.
UPDATE ora 23.30: Au mai rămas blocate în nămeţi 63 de autovehicule – cele mai multe în Călărași (35) și în Ilfov (12) -, dar toţi oamenii rămaşi cu autotutismele pe A1 au fost evacuaţi. Peste noapte rămân închise 33 de drumuri naţionale şi autostrăzi (A1, A2 şi A3) plus 89 de drumuri judeţene, a anunţat Gabriel Oprea la ultima şedinţă din această zi a Comandamentului de iarnă.
Drumuri închise cu maşini cu tot
Desigur că şi oamenii au vina lor pentru că au plecat la drum pe o astfel de vreme, dar este inadmisibil că autorităţile au închis drumurile cu tot cu maşini, care, blocate în trafic, au fost înzăpezite. Iar aceasta după ce acţiunile de dezăpezire înregistrează eşec după eşec, în fiecare iarnă, de 24 de ani încoace.
În afara celor 40 de militari, 50 de jandarmi bucureşteni participă la acţiunile de deszăpezire de pe autostrada A1, unde zeci de maşini sunt în continuare blocate.
Abia la ora 20.20 au fost tăiaţi parapeţii pe o zonă între cele două sensuri de mers ale A1 iar maşinile pot ieşi una câte una pe celălalt sens de mers, spre Piteşti, care va fi utilizat numai pentru scoaterea lor spre Bucureşti.
Însă operaţiunea s-a derulat cu greutate deoarece fiecare maşină a trebuit dezgropată din nămeţi.
Trenuri şi avioane anulate
Alte 140 de persoane se află blocate într-un tren din Dâmboviţa, unde vor merge militari să le ducă ceai şi alimente.
„150 de militari intervin la deszăpezire. (…) Va fi o noapte albă, iar următoarea informare a Comandamentului de iarnă va fi făcută la ora 23.30”, a spus Oprea.
Sunt anulate 34 de trenuri şi 12 curse aeriene spre şi dinspre Otopeni.
Totodată, sunt închise 30 de drumuri naţionale şi 3 autostrăzi (A1, A2 şi A3, nu şi fără tronsonul din Autostrada Transilvania).
Astfel, în afara celor 19 şosele închise până după-amiază, de la ora 18.30 a fost oprită circulaţia pe:
– DN 22 Grădiștea-Brăila, km 30+000 – km 78+714;
– DN 23 Olăneasca- Brăila, km 41+690 – km 83+860;
– DN 2A Urziceni – Slobozia, km 3+200 – 62+000;
– DN 2C Tovărășia-Slobozia, km 48+000 – km 79+000;
– DN 21A Bărăganu – Țăndărei, km 0+000 – km 23+366;
-DN 23A Gologanu-Ciorăști, km 11+000 – km 34+241.
De la ora 21.00 a fost închisă circulaţia şi pe:
– DN 22A Giucurova-Hârșova, km 85+925-km 38+800;
– DN 22D, Horia-Atmagea, km 35+800 – km 64+700;
– DN 22 E, Garvan- IC Brătianu, km 0+000 – km 14+200;
– DN 2A, Giurgeni-Constanța, km 116+000 – km 205+411;
– DN 22, Mihai Viteazu – Ovidiu, km 239+382 – km 287+456.
La acestea se adaugă 31 de drumuri judeţene blocate şi alte 25 cu circulaţia restricţionată.
Camioanele de peste 7,5 tone au şi ele interzis pe toate drumurile naţionale din judeţele aflate sub incidenţa Codului Portocaliu de ninsori şi viscol.
ANM anunţă pentru mâine zăpadă de peste 40 cm în Bucureşti. Însă cele mai afectate judeţe vor fi Vrancea şi Buzău. Chiar dacă scăpăm de viscol, vin ninsori abundente.
Magda SEVERIN