Senatul a atribuit Companiei TAROM, prin negociere fără anunţ de participare, un contract de 1.451.612 de lei, fără TVA, pentru servicii de transport aerian al senatorilor, pe curse interne. Cum deputaţii vor alege tot TAROM pentru transportul aerian, dar sunt mai mult decât dublu faţă de senatori (394 de deputaţi şi 176 de senatori), contractul va depăşi 3 milioane de lei, fără TVA. În total, parlamentarii vor cheltui peste 4,5 milioane de lei, fără TVA, în deplasările cu avionul în ţară. Adică peste 1 milion de euro.
Suma aprobată pentru acest an de către Senat este cu peste 300.000 de lei mai mare decât cea convenită în 2013, când s-a cifrat la 1.129.032 de lei.
Negocierea fără anunţ de participare a fost motivată de Senat prin faptul că “serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive tehnice”.
Transportul senatorilor în ţară se va realiza în baza unui grafic convenit între cele două instituţii, potrivit informaţiilor publicare pe portalul privind achiziţiile publice.
Magda SEVERIN