Peste 200 de zboruri anulate la Frankfurt şi 40% la Paris

Pe aeroportul din Frankfurt, cel mai mare din Germania şi al treilea din Europa, au fost anulate luni, atât la plecare cât şi la sosire, peste 200 de zboruri, din cauza zăpezii şi a gheţii, potrivit unui purtător de cuvânt citat de AFP. Traficul aerian a fost, de asemenea, perturbat în Franţa, cu 40% din zboruri suprimate pe aeroporturile pariziene Roissy şi Orly.

Duminică fuseseră deja anulate pe aeroportul din Frankfurt 445 de zboruri, din cauza ploii care a început să cadă la începutul după-amiezii şi a dus la formarea unui strat de gheaţă pe aeronave.

Traficul aerian, până atunci îngreunat, a fost întrerupt complet începând cu ora 15.40 GMT şi până la începutul serii. Zborurile au fost apoi reluate progresiv, după operaţiuni de dezgheţare.

Numeroase avioane care urmau să aterizeze la Frankfurt au fost îndreptate către alte aeroporturi, neputând asigura plecările programate pentru luni dimineaţă.

Amintim că şi în Marea Britanie transportul aerian este afectat de ninsori, pe aeroportul cu cel mai mare trafic din lume, Heathrow, fiind anulate luni 130 de curse, după ce duminică au fost anu7late 260 iar vineri 400. (M.S.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.