Ninsoarea de aseară s-a prelungit în această dimineaţă cu un episod de fulgi mari ca în poveşti, până la ora 10.00, când primarul general Sorin Oprescu prezenta bilanţul dezastrelor: 65 de maşini distruse de 130 de copaci căzuţi în ultimele 24 de ore şi două semafoare nefuncţionale. Dar „toate intrările din oraş sunt permeabile”, a asigurat el. Meteorologii anunţă că precipitaţiile se vor restrânge începând de mâine iar marţi nu vor mai fi deloc, dar se va instala ceaţa, fenomen meteo extrem de periculos pentru şoferi.
Amenzile aplicate celor prinşi fără cauciucuri de iarnă şi alte echipamente sunt între 810 şi 1.800 de lei, plus ridicarea certificatului de înmatriculare, ca sancţiune complementară.
„Am intervenit cu 60 de utilaje, apoi s-au suplimentat cu până la 110 utilaje şi mai avem 146 în aşteptare, dacă continuă ninsoarea – şi continuă până la ora 16.00”, a declarat Sorin Oprescu.
El a anunţat că “în prezent, operatorii manuali curăţă zăapada de pe trotuare, de la rigole şi de la gurile de scurgere, astfel încât să permită evacuarea apei”, iar la noapte, dacă va fi cazul, va fi împrăştiat din nou material antiderapant, pentru a se preveni formarea poleiului.
Edilul Capitalei i-a chestionat apoi pe reprezentanţii Apa Nova, RADET şi pe operatorii de deszăpezire „dacă sunt probleme”, iar aceştia l-au asigurat, în cor, că “Nu”.
“Doamna de la semafoare să vină la mine la cabinet”, a invitat-o Oprescu pe reprezentanta Administraţiei Străzilor.
Mai multe semafoare s-au defectat azi-noapte şi nu au fost puse în funcţiune până astăzi la prânz, când un comunicat al municipalităţii informează că “la 80% dintre semafoarele cu avarii situaţia a fost remediată”, fără a preciza însă numărul lor.
Primăria Capitalei va aloca aproximativ 400.000 de euro pe un studiu de fezabilitate privind semaforizarea a 52 de intersecţii şi 62 de treceri de pietoni.
Proiectul a fost câștigat în luna august, prin licitație, de Synergetics Corporation-ADCA Proiect Group, pentru 1,36 milioane de lei, fără TVA.
Administraţia Străzilor a primit 6 oferte pentru furnizarea acestor servicii, valoarea acestora fiind estimată iniţial la 1,43 milioane lei, fără TVA.
Acordul-cadru a fost încheiat pentru o durată de 2 ani.
Vremea se răceşte şi mai mult: astăzi vor fi maxim 3-4 grade Celsius iar la noapte temperaturile vor coborî până la -3 grade.
Şi în ţară se vor opri ninsorile şi se va instala gerul: la noapte vor fi -13 grade în estul Transilvaniei.
Dar până atunci, Administrația Națională de Meteorologie a emis în această dimineață o atenționare nowcasting Cod Galben de vânt puternic și precipitații mixte valabilă până la ora 14.00 în județele Buzău, Brăila, Ialomița și Călărași.
Vântul va avea viteze ce vor depăși la rafală, local, 55 km/h, iar lapoviţa şi ninsoarea vor fi mai ales în județele Călărași și Ialomița.
Azi-noapte au fost -8 grade Celsius în Harghita şi -7 grade în nordul Moldovei, mult mai coborâte faţă de normele climatologice ale perioadei (cu până la 10 grade).
Astăzi nu vor fi mai mult de 4…5 grade la prânz în Moldova şi sudul ţării.
De marţi se va instala şi ceaţa, fenomen meteo extrem de periculos pentru şoferi.
Magda SEVERIN
Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU