Primăria Sectorului 6 va construi prima piaţă de peşte din Bucureşti, pe un teren de peste 2.000 mp, din strada Valea Lungă, cartier Militari. Decizia a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Consiliului local, iar proiectul face parte din strategia de modernizare a pieţelor din Sectorul 6.
Construcţia va fi ridicată pe locul unei foste pieţe, va avea parter şi un etaj, locuri de parcare, o zonă comercială unde vor fi vândute produse din peşte şi o zonă secundară, unde vor fi comercializate atât produse pescăreşti şi de acvacultură, cât şi articole de pescuit.
Investiţia va cuprinde şi birourile administrative, spaţiile auxiliare de întreţinere, grupuri sanitare şi o zonă de recepţie a mărfurilor.
Astfel, bucureştenii vor putea cumpăra cel mai proaspăt peşte, fructe de mare şi alte produse de acvacultură chiar de la cea mai mare şi modernă piaţa pescărească din Capitală.
„Se impune construirea unei pieţe cu profil pescăresc, de unde cetăţenii să îşi achiziţioneze cele mai proaspete produse pescăreşti, la preţuri accesibile.
Contribuim, astfel, la modernizarea şi îmbunătăţirea condiţiilor în care se desfăşoară activităţile comerciale în pieţele din Sectorul 6 şi încercăm să mărim calitatea serviciilor pe care le oferim cetăţenilor”, a declarat Rareş Mănescu, primarul Sectorului 6. (M.S.)