Programul zborurilor în sezonul de iarnă la Aeroportul Timișoara

Aeroportul Internațional „Traian vuia” Timișoara anunță că, începând din 26 octombrie, intră în vigoare orarul de iarnă, valabil până în 30 martie 2020. Odată cu trecerea la ora de iarnă, companiile aeriene fac modificări în programul de zbor. 

În ceea ce privesc cursele interne, compania aeriană Ryanair introduce un nou zbor, în zilele de luni și vineri, spre și dinspre capitală. În total, începând cu săptămâna viitoare, vor fi disponibile 84 de curse săptămânale, spre și dinspre București – Otopeni, operate de cele două companii aeriene, Tarom și Ryanair. Compania Tarom a păstrat și în programul de iarnă cursele spre/dinspre Iași, cu o frecvență de 3 zboruri pe săptămână.

Compania Ryanair va opera, în continuare, cursele spre București și Bergamo, iar Lufthansa va avea 4 curse zilnice spre Frankfurt am Main și München.

Pe destinația Stuttgart, compania Eurowings introduce cel de-al patrulea zbor, în 27 octombrie. Compania aeriană Wizz Air are destinații directe din Timișoara spre Germania, Italia, Spania, Franța, Marea Britanie, Israel, Belgia și Danemarca.

În medie, aproximativ 270 de curse aeriene de pasageri decolează sau aterizează la Timișoara, în fiecare săptămână. La acestea se adaugă alte 48 de curse săptămânale de transport marfă, spre sau dinspre Köln, Budapesta, Katowice, Cluj, Nürnberg și München.

Singura cursă charter de vacanță, care va fi disponibilă parțial și în programul de iarnă, pe ruta Timișoara-Hurghada, va fi operată până în 7 noiembrie, în fiecare zi de joi. 

Companiile aeriene își rezervă dreptul de a aduce modificări programului de zbor.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.