Sunteţi invitaţi să descoperiţi farmecul Austriei printr-o experiență specială chiar în inima Bucureștiului: sâmbătă, 16 noiembrie, la „Promenada” – centru comercial situat în Calea Floreasca 246B, în imediata vecinătate a stației de metrou Aurel Vlaicu – are loc “O iarnă plină de poftă de viață”, cu un program complex pentru o zi cu specific austriac.
La ora 11:00, puteţi sta la masă cu Horia Vârlan, șeful rețetelor din bucătăria românească. „Acum, însă, Horia e pregătit să ne surprindă și promite să ne învăluie în cele mai delicioase arome culinare austriece, direct de pe schiuri. Nu de alta, dar pe pârtie e bine să fii hrănit corespunzător de gustos. Cei mai îndrăzneți în ale gătitului pot asista chiar din primul rând și, uite așa, pot avea norocul să devină “mâna dreaptă” a lui Horia pentru întreaga dimineață din bucătăria austriacă”, se arată în comunicatul remis redacţiei din partea organizatorilor.
Copiii au amenajată o zonă specială, cu jocuri și concursuri de iarnă. „Cei mici și buni la geografie au șanse să câștige premii atractive, iar talentații la schi vor afla povești de pe pârtie, inspirate de istoria acestui minunat sport. Și asta nu e tot. Pentru că iarna austriacă e până la urmă despre zăpadă și bucurie, copilașii vor putea lua lecții de origami direct de la un specialist. Cele mai interesante figurine vor fi expuse și premiate, așa că lăsați copiii cu inspirație să zburde de bucurie”, se adaugă în comunicat.
Cei mari se pot antrena cu ajutorul consolei Play Station pentru a-şi testa pofta de adrenalină împreună cu partenerul, să fie siguri că sunt numai buni de schiat pe pârtiile din Austria.
Après-ski-ul se va petrece în compania trupei Xtreme, care a pregătit special spectacolul “Schiori la înălțime”, de la ora 19:00.
Apoi va urma tragerea la sorți. Un sejur complet pentru o familie cu 2 copii la un hotel de 4 stele din feericul Tirol este premiul oferit de Happy Tour celui mai norocos dintre participanți. „Marele premiu este completat de Asigurarea pentru sporturi de iarnă și sporturi extreme oferită de Generali Romania, iar pentru ca drumul până la schi în Austria să nu îți rezerve decât surprize plăcute, vei primi și un Card de Asistență Rutieră de vacanță 9695”, anunţă organizatorii.
Pe toată durata zilei vor întreţine atmosfera Morar și Buzdugan. Programul complet al evenimentului este disponibil la adresa www.austria.info.
Evenimentul este organizat de Oficiul de Turism al Austriei și are ca parteneri: Promenada, Happy Tour, Generali Romania, 9695, Austrian Airlines și Reusch.
Parteneri media: Beau Monde, Harper’s Bazaar, Marie Claire, National Geographic, Mixtopia.ro, Nine O’Clock, Sapte Seri, Eva.ro, Unica, Forbes, Garbo, Acasa.ro, Metropotam.ro, Kudika, infoturism.ro, widemagazine.ro, instilulmeu.ro, Calendar Evenimente, 121.ro.
Despre Oficiul Național de Turism al Austriei
Oficiul Naţional de Turism al Austriei este o organizaţie naţională de turism al cărei scop principal este ca, împreună cu toţi partenerii austrieci din industria turismului, să contribuie la păstrarea şi consolidarea competitivităţii Austriei ca destinaţie turistică. Activităţi principale: promovarea destinaţiei de vacanţă Austria prin publicitate ATL şi BTL, colaborări media şi parteneriate cu agenţii de turism/tour-operatori, organizarea şi participarea la târguri şi platforme de vânzare. Oficiul Naţional de Turism al Austriei (ONTA) aduce o contribuţie esenţială la creşterea segmentului de piaţă austriac pe scena turismului internaţional.
Activitatea ONTA în România se concentrează pe sezonul de iarnă în care Austria reprezintă destinația externă nr. 1 în preferințele românilor. Austria oferă atât iubitorilor sportului, cât şi celor ce doresc să se odihnească, dar mai ales celor care vin cu familiile, nenumărate posibilităţi de a petrece o vacanţă plină de varietate la un preţ rezonabil.
Puteţi afla informaţii detaliate despre Austria pe pagina noastră de Internet www.austria.info, unde vă punem la dispoziţie de asemenea informaţii despre diferitele regiuni, staţiuni, oraşe, evenimente, festivaluri etc.
Despre Promenada (www.promenada.ro)
Promenada reinventează experienţa cumpărăturilor şi a divertismentului, adresându-se unui public cu un stil de viaţă contemporan, aflat în continuă căutare de surse de inspiraţie şi de creativitate. Centrul comercial este situat în Calea Floreasca 246B, în imediata vecinătate a stației de metrou Aurel Vlaicu.
Promenada își propune să devină un reper în viața urbană a orașului printr-un design avangardist, bazat pe linii curbe, lumină, mult alb şi accente de culoare, un mix de chiriaşi care să satisfacă aşteptările unui public tot mai exigent, dar și prin terasa verde, inspirată de grădinile japoneze, unde vizitatorii se pot relaxa, bucurându-se vara de proiecţii de film, spectacole de teatru sau concerte, și de un patinoar în aer liber, pe durata iernii. (M.S.)