România este țară parteneră la Târgul de Turism de la Varșovia

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) anunță participarea a 17 agenții de turism din România la târgul de turism „International Travel and Tourism Trade Fair” (TT Warsaw), desfășurat în perioada 23-25 noiembrie. Evenimentul are loc la Varșovia, iar România se prezintă cu un stand deosebit, în calitate de țară parteneră. La cea de-a 29-a ediție a acestui târg de turism tradițional sunt așteptați 22.000 vizitatori din 56 de țări. 

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Prezența țării noastre la TT Warsaw este susținută și de o promovare intensă outdoor în capitala Poloniei, valoarea campaniei fiind de 44.000 de euro. Timp de o lună, în perioada 24 noiembrie – 23 decembrie, 40 de autobuze urbane, care trec prin punctele cheie din Varșovia, vor fi colantate cu o imagine reprezentativă a Castelului Peleș. De asemenea, pe durata a două săptămâni, în perioada 24 noiembrie –7 decembrie, 34 ecrane digitale, dintre care 5 în Gara Centrală și 29 din Varșovia (Rotunda), vor afișa fotografii, însoțite de brandul de țară, cu Mănăstirea Sucevița, Castelul Peleș și Transfăgărășan.

„Participarea noastră la TT Warsaw reprezintă o oportunitate unică de a promova frumusețile și tradițiile României într-un context internațional. Suntem mândri să aducem în atenția publicului polonez ofertele diverse și inedite ale destinațiilor turistice din țara noastră. Turiștii polonezi sunt interesați mult de Trasilvania, Brașov, Valea Prahovei,  Sighișoara, București, Litoral, Delta Dunării, posibilitățile de distracție din România, pelerinaje, turism balnear, city break-uri. În Maramureș și Bucovina, ei vin cu autocarele din nord și, de asemenea, se duc în locurile care au memorie poloneză, pe urmele soției lui Ștefan cel Mare, a Sfântului Ladislau în Oradea etc. Polonia a reprezentat o piață tradițională pentru România, care iată că revine”, subliniază Adrian Voican, vicepreședinte ANAT și președinte al Comisiei de Incoming a ANAT.

România deține la acest târg primul stand în dreptul intrării principale. Printre cele mai promovate regiuni ale României se numără Maramureș, alături de Bucovina, Prahova, Banat și de Litoralul Mării Negre. În standul României au fost prezenți Excelența sa Cosmin Onisii, Ambasadorul României în Polonia și Terente Ciui, secretar de stat în ministerul de resort (Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului – MEAT).

Standul Asociației de Promovare și Dezvoltare Turistică Prahova (APDT Prahova) oferă vizitatorilor materiale în limba poloneză și engleză, inclusiv broșuri de prezentare a zonei Prahova, informații despre vinurile locale, despre diverse produse culinare precum și flyere cu detalii despre unitățile de cazare ale membrilor asociației. Aceste materiale promițătoare invită publicul să descopere și să exploreze bogăția ofertei turistice din Prahova.

Iată ce au scris organizatorii târgului de turism de la Varșovia, pe site-ul evenimentului (https://warsawexpo.eu/en/let-yourself-be-surprised-by-romania/ ): „Suntem încântați să anunțăm că România a devenit oficial țară parteneră la Târgului de Turism desfășurat la Ptak Warsaw Expo. Acest eveniment important deschide noi perspective de cooperare și promovare a obiectivelor turistice românești pe piața poloneză. România, bogată în peisaje frumoase, monumente culturale și istorie fascinantă, câștigă astfel o oportunitate unică de a-și prezenta potențialul turistic în fața unui public larg de vizitatori la târgul de la Ptak Warsaw Expo. Este o oportunitate excelentă de a cunoaște diversitatea ofertei turistice a României. Târgul de Turism este un loc excelent pentru a promova România ca destinație de călătorie atractivă, iar această cooperare va aduce beneficii atât României, cât și Poloniei. Suntem încrezători că acest parteneriat va consolida legăturile dintre țările noastre și va permite ambelor părți să se dezvolte în domeniul turismului”.

Vizitatorii polonezi ai standului României au fost foarte interesați de potențialul turistic al României, din perspectivă istorică, despre oportunităţi de petrecere a timpului liber dar și despre patrimoniul cultural al țării noastre ca destinație turistică. Polonezii prezintă un mare interes față de destinația turistică România. Standul României a primit, zi de zi, sute de vizitatori – atât profesioniști din turism, cât și jurnaliști, bloggeri sau vizitatori. Polonezii de vârsta a treia își amintesc de sejururile petrecute în stațiunile de pe litoralul Mării Negre sau la munte, iar mulți polonezi cu vârste de peste 50 de ani au studiat în București. Însă este îmbucurător că și categoria cuprinsă între 20 și 40 de ani cunoaște România – o parte dintre aceștia au fost în țara noastră, iar o parte intenționează.

ANAT își exprimă recunoștința față de colaboratorii săi din industrie și își propune să consolideze parteneriatele cu alte destinații turistice, contribuind astfel la creșterea vizibilității României pe harta turismului internațional.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.