Rus, în vizită la TAROM şi ROMATSA

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a vizitat TAROM și ROMATSA, unde s-a întâlnit cu reprezentanții managementului privat dar și cu organizațiile sindicale, pentru a identifica problemele cu care se confruntă în acest moment aceste companii, se arată într-un comunicat de presă transmis redacţiei de MT.

Imediat după numirea în funcţie, fostul ministru Dan Şova i-a zburat pe toţi administratorii numiţi la TAROM de antecesoarea lui, Ramona Mănescu, care însă şi ea i-a schimbat pe cei puşi de Relu Fenechiu, iar acesta i-a dat afară pe cei aduşi de Ovidiu Silaghi. Vom vedea dacă şi Rus va proceda la fel.

“În urma discuțiilor avute cu ambele părți, ministrul Transporturilor a solicitat conducerii TAROM un plan de măsuri imediate pentru a îmbunătăți situația economică a companiei, în contextul în care aceasta își desfășoara activitatea într-o piață concurențială puternică”, se ami arată în comunicat.

Totodată, Ioan Rus le-a recomandat organizațiilor sindicale “să intensifice dialogul cu managementul privat al companiei și împreună să găsească soluțiile cele mai eficiente pentru redresarea TAROM”.

ioan rus 2

Vizita de lucru s-a înscris “într-o serie de întâlniri pe care ministrul Transporturilor le va avea cu reprezentanții tuturor companiilor care funcționează sub autoritatea Ministerului Transporturilor”, se precizează în comunicat. 

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.